joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Achitat definitiv într-un dosar al DNA, Constantin Popescu, vrea să candideze la primăria Orșova

Constantin Popescu, om de afaceri și președinte al PSD Orșova, proaspăt achitat definitiv după 6 ani de zile de procese, într-un dosar penal instrumentat de DNA al cărui cap de afiș a fost baronul Adrian Duicu, a declarat că acum, când instanța a stabilit că este complet nevinovat și curat ca lacrima , își dorește să candideze la fotoliul de primar al Orșovei: ,,După 6 ani de chin și suferință, după 6 ani de umilință, venită de peste tot, din partea presei, a opiniei publice, a multor persoane ca să spun așa, un complet de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sunt nevinovat, așa cum a decis anterior și un complet de judecată la Curtea de Apel București. Trimiterea mea în judecată s-a bazat doar pe două denunțuri ale domnilor Boțilă și Cican, care ulterior s-au dovedit a fi nereale. Nu sunt supărat pe acești domni, nu am nimic cu dumnealor, cu toate că am suferit foarte mult. Acum, eu mă consider o victimă politică a acestora pentru că s-a dovedit în final că sunt nevinovat. În aceste condiții mă gândesc foarte serios să candidez pentru funcția de primar al municipiului Orșova” a declarat Constantin Popescu .

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit că Popescu a fost trimis în judecată pentru o faptă care nu există și în baza unor denunțuri care s-au dovedit a fi neadevărate.

Povestea a început în 2014, după perchezițiile DNA, atunci când Constantin Popescu a fost arestat preventiv și a stat patru luni în arestul central al capitalei, apoi încă trei luni în penitenciarul de la Rahova, 5 luni a petrecut în arest domiciliar și încă doi ani sub control judiciar. Acum, judecătorii a trei instanțe de judecată au stabilit că denunțul în baza căruia acesta a fost trimis în judecată nu se confirmă, prin urmare, fapta nu există. Avocații omului de afaceri din Orșova, au venit cu dovezi prin intermediul cărora au demonstrat faptul că denunțurile făcute au fost unele neadevărate, iar faptele nu există.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Achitarea pentru Constantin Popescu fusese decisă încă din decembrie 2017. Atunci, judecătorii Curții de Apel București au dat verdictul în cel mai răsunător dosar de corupție care a zguduit din temelii județul Mehedinți, cap de afiș fiind președintele CJ Mehedinți de la acea vreme, baronul Adrian Duicu.

Politica