marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ludovic Orban: Alegerile locale vor avea loc, cel mai probabil, pe data de 14 iunie

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că alegerile locale vor avea loc, cel mai probabil, pe data de 14 iunie, acestea neputând fi organizate în 31 mai sau 7 iunie, atunci când sunt sărbători creştine, scrie realitatea.net

Orban a declarat luni, după ce a plecat de la reuniunea Asociaţiei Comunelor din România, că le-a spus primarilor că alegerile locale ar putea avea loc în 14 iunie.

„Primarii m-au întrebat când estimez că vor fi organizate alegerile locale şi am răspuns că cel mai probabil în data de 14 iunie şi am prezentat argumentele. Pe 31 şi pe 7 fiind sărbători creştine, Rusaliile, ar fi o impietate să organizez alegeri când sunt sărbători creştine, aşa ceva nu se face şi atunci termenul de 24 mai este un termen destul din scurt şi e cu mult înaintea încheierii mandatelor, aşa că cel mai probabil va fi data de 14 iunie”, a afirmat Orban.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vicepremierul interimar Raluca Turcan a declarat joi că, potrivit Constituţiei, în momentul de faţă, termenul limită pentru data alegerilor anticipate ar fi 28 iunie, menţionând că este posibilă orice variantă, fie ca aceste alegeri să aibă loc în acelaşi timp cu cele locale, fie la o diferenţă de o zi sau o săptămână.

Ea a explicat că între 14 mai şi 28 iunie va fi găsită cea mai bună dată pentru alegerile anticipate: „Este foarte posibil între 14 mai şi 28 iunie, este un calendar în care vom găsi cea mai bună dată pentru alegeri anticipate”, a adăugat Turcan.

Politica