Polițiștii vâlceni au dat amenzi de peste 16.000 de lei pentru nerespectarea securităţii armelor

Polițiștii vâlceni au dat amenzi de peste 16.000 de lei pentru nerespectarea securităţii armelor

Polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Brezoi și Postului de Poliție Comunală Câineni au desfăşurat o acţiuneprivind verificarea modului de asigurare a securităţii armelor şi al muniţiilor, de către deţinătorii legali.

„S-au efectuat 23 de controale fiind constatate  3  infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, în sensul deţinerii ilegale a unui număr de 33 cartuşe confecționate în mod artizanal şi a 0,6 kg alice (bile metalice de diferite dimensiuni) folosite la încărcarea artizanală a cartuşelor de vânătoare şi 4 contravenţii, în valoare de peste 16.000 lei, dintre care 3 prevăzute de Legea nr. 295/2004 pentru nerespectarea modului de  asigurare a securităţii armelor şi al muniţiilor, luându-se şi măsura complementară de anulare a dreptului de deținere, port şi folosire a armelor şi o contravenţie pentru deţinerea a 16 trofee de cervidee, prevăzute de Legea nr. 407/2006 ”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

Se pare că, în urma unui control efectuat la domiciliul unui bărbat de 70 de ani, din orașul Brezoi, au fost descoperite 13 cartușe de vânătoare, care erau confecționate în mod artizanal, precum şi cantitatea de 0,6 kg alice (bile metalice de diferite dimensiuni) şi 16 trofee de cervidee.