vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Angajaţii SCJU Craiova se tem că îşi pot îmbolnăvi familiile

Angajaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova se tem că ar putea duce infecţii nosocomiale acasă, spune liderul sindical Ionel Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat România. Aceasta pentru că sunt nevoiţi să spele uniformele purtate la serviciu la casele lor.

„Aşa a fost mereu. Nu avem unde să le spălăm, să le dezinfectăm în spital. Oamenii sigur că sunt nemulţumiţi, pot duce infecţii din spital acasă. Să nu mai spunem că, prin contractul colectiv de muncă, ar trebui să primim 4 uniforme pe an. Nu se primeşte nici una. Fiecare şi le cumpără. Nu e doar la noi problema. La unele spitale primesc, la altele nu”, a spus, pentru Jurnalul Olteniei, Ionel Cotojman.

În ceea ce priveşte infecţiile nosocomiale, liderul sindical spune că nu sunt raportate toate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Anul trecut s-au raportat aproximativ 450, ceea ce înseamnă cam 1% din numărul total de internări. Ori dacă în Anglia procentul e de 9%, în Franţa de 11%, e clar că nu sunt toate raportate. Au mai început să le raporteze acum după ce s-a scos din lege că numărul infecţiior nosocmiale să fie criteriu pentru evaluarea managerului”, a mai spus Cotojman.

Liderul sindical spune că numărul infecţiilor intraspitaliceşti ar putea fi redus dacă ar fi măsuri mai dure la intrarea în spital: „Aţi văzut, la noi în spital e ca în gară. Poţi să dezinfectezi tu cât ai vrea, într-o oră se face la loc. Nu ma refer neapărat la pacienţi, ci la oamenii care vin din afară. Avem câteodată şi 10 aparţinători în vizită la un pacient. Nu este normal aşa ceva. Suntem la pământ cu educaţia medicală”.

Politica