joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Președintele Federației de Atletism, impresionat de stadionul pe care oltenii îl vor finaliza în primăvară

Stadionul de atletism din Craiova începe să prindă contur, iar primarul orașului l-a însoțit pe președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea, într-un tur al arenei de 5.000 de locuri ce se construieşte lângă stadionul „Ion Oblemenco”. Mihail Genoiu a menționat că implicarea Federației va fi extrem de importantă, din momentul în care stadionul va fi dat în folosință. Mai mult decât atât, edilul din Bănie dorește să se consulte din timp cu trimișii federației pentru a stabili un program competițional și competițiile în care Craiova se poate înscrie.

„Am dorit să-i prezentăm domnului Florea stadiul în care suntem cu stadionul de atletism. Am dorit să îi prezentăm și cum va fi acest stadion, ce dotări, ce capacități are, pentru a ne consulta și a stabili un program competițional, să stabilim competițiile la care ne vom înscrie, atunci când totul va fi finalizat aici. Din acest moment, competițional, avem nevoie de sprijinul Federației Naționale de Atletism”, a spus primarul Craiovei.

Florin Florea a rămas impresionat de stadiul în care a găsit viitorul stadion de atletism din Bănie. Lucrările sunt în toi, iar construcotrul este în grafic. La începutul lunii aprilie, oltenii vor putea inaugura noua construcție. Președintele Federației se gândește chiar să organizeze, pe viitor, competiții naționale sau internaționale. Ba chiar se ia în calcul organizarea unei Balcaniade.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Aveți o bază sportivă cum n-am văzut. Chiar nu vreau să vă laud, dar faptul că aveți sală, stadion și acum cu stadionul de atletism, cu siguranță Craiova concurează cu cele mai bune baze din România. Nu știam că lucrările sunt atât de avansate. Astăzi treaba este clară. Sunt foarte încântat. Faptul că din ce văd aici și din ce m-am plimbat prin țară, se pare că aici este un exemplu clar de bună practică. Faptul că se va da în folosință cu tot cu dotări este un lucru mare. Federația Română își dorește să sprijine Craiova. Este foarte bine că se poate da drumul la un stadion cu tot ce are. Acest stadion are și dotări și înseamnă foarte mult. Sunteți într-un stadiu foarte bun. Există o comunitate foarte bună de atleți la Craiova. Cred că acest stadion va readuce comunității de atleți din Craiova acea dorință de a face atletism. Acum, pot să le transmit tuturor celor din Craiova, dar și din județele alăturate că baza de aici este foarte bună. Vom încerca să aducem competiții naționale și chiar internaționale. Ne putem gândi și la o Balcaniadă”, a spus președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea.

Mihail Genoiu are încredere că noul stadion de atletism le va permite copiilor să facă sport de performanță în Craiova: „Va fi un stadion deschis tuturor copiilor ce vor să facă sport. Am spus un lucru. Vreau să scoatem copiii din tablete și telefoane și să îi aducem în lumea sportului, în lumea sănătății. Vom începe o campanie pentru sportul de masă, pentru că de acolo apar campionii”, a spus edilul.

Politica