joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Proiectul ”Salvator din pasiune”, reluat

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Drobeta” al judeţului Mehedinţi relansează semenilor provocarea de a deveni voluntari în cadrul proiectului “Salvator din pasiune”.

Astfel, se reia demersul de a găsi în rândul cetăţenilor, acele persoane care îşi doresc să se implice benevol, fără remuneraţie, în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Prima etapă, cea de recrutare şi înscriere a candidaţilor se va desfăşura până la data de 06.03.2020, cea de a doua etapă de analizare a dosarelor va avea loc în perioada 09.03 – 13.03.2020, urmând ca, în perioada 16.03 – 20.03.2020, să se încheie contractele de voluntariat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru a face parte din echipa salvatorilor mehedinţeni, cetăţenii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fie apţi din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie şi să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.

Activităţile derulate alături de pompierii mehedinţeni vor consta în participarea la misiunile de intervenție, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar, dar şi popularizare a mesajului preventiv, în funcţie de competenţele dobândite după parcurgerea programelor de pregătire, minimum 120 de ore.

Demersul instituţiei are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice, materializat în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă” şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Proiectul ”Salvator din pasiune” a fost lansat la nivel naţional de IGSU începând cu luna mai a anului 2016, acesta fiind cel de-al cincilea an consecutiv, în care ISU Mehedinţi recrutează candidaţi pentru a deveni voluntari în situaţii de urgenţă. În prezent, la nivelul inspectoratului nostru sunt înscrişi 107 voluntari.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute la numărul de telefon 0252311212 sau accesând site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi–www.isumehedinti.ro.

Politica