joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fiica viceprimarului din Poboru, ucisă într-un accident rutier

Fiica viceprimarului din comuna Poboru, Olt, și-a pierdut viața într-un grav accident rutier care a avut loc, vineri, la Lunca Corbului, județul Argeș. Andreea Anișoara Predica avea 30 ani.

Tânăra se afla într-un atutoturism condus de un bărbat de 37 ani, din Scornicești, și se îndrepta spre casă. Șoferul a făcut o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

„Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un conducător auto de 37 de ani, din Scornicești, care conducea un autoturism din direcția Pitești spre Slatina, în afara localității Lunca Corbului, în zona Lăngești, s-ar fi angajat în efetuarea unei manevre de depășire neregulamentară, intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus, condus de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Slatina, Olt, autoturism ce a fost proiectat în afara părții carosabile. În urma coliziunii, prima mașină a intrat în coliziune cu autoturismul pe care îl depășea, condus tot spre Slatina, de un tânăr de 22 de ani, din Mărăcineni, Argeș, după care a fost proiectat din nou pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontal cu un ansamblu, cap tractor cu semiremorcă tip cisternă, condus de un bărbat de 51 de ani, din comuna Boldești – Grădiștea, Prahova, care se deplasa spre Pitești”, a declarat Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma accidentului, Andreea, care se afla pe scaunul din dreapta față, a decedat. Alte trei persoane au fost rănite. „Fata ar fi trebuit să vină acasă cu microbuzul, aşa vorbiseră. Ce s-o fi întâmplat, că s-o fi oferit băiatul ăsta să o aducă, nu ştiu exact, nu erau de mult timp împreună În curbă a intrat în depăşire, dar ce impact, că s-a răsturnat şi cisterna. El, şoferul, nu are nimic. Pe mine m-au sunat cei de la Info Trafic, eu a trebuit să-i spun tatălui, vă daţi seama! Nici nu i-am spus prima dată că e moartă, i-am spus că e un accident şi să se ducă s-o caute pe la ce spital o fi dus-o. A plecat, era aglomerat, n-a putut să treacă, m-a sunat şi atunci i-am spus că e moartă, că trebuie să fie tare. Mai are un băiat, e plecat în Italia, avea nuntă cu el în primăvară. Fata venea acasă des, dar acum trebuia să se pregătească pentru o operaţie, plecau la Bucureşti, pentru o intervenţie chirugicală, fata avea nişte probleme mai vechi şi făcea intervenţii“, a declarat primarul comunei Poboru, Iulian Bărăscu.

Politica