vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Rotaru sfidează Nordul: Papură antrenor, Pigliacelli, reprimit în lot! Reacția suporterilor!

Patronul Craiovei a lansat un comunicat prin care anunță instalarea lui Corneliu Papură și reintegrarea lui Pigliacelli în lot.

Mihai Rotaru a înșirat pe contul de facebook al clubului craiovean o epistolă cu nșpe paragrafe și două concluzii clare: l-a numit pe Corneliu Papură în locul lui Victor Pițurcă și l-a readus pe Mirko Pigliacelli, considerat trădător de către suporterii organizați ai Craiovei, la loc în echipă.

Rotaru i-a adus elogii colaboratorului Papură: „Astăzi, ne asumăm numirea domnului Corneliu Papură în funcția de antrenor principal. La calitățile pe care am mizat în alegerea pentru perioada precedentă în care a fost antrenor principal, acum putem să mai adăugăm una: rezultatele obținute. Pentru că domnul Papură a reușit în acea perioadă două calificări consecutive în tururi superioare ale UEFA Europa League, precum și o medie de două puncte pe meci, medie care, dacă ar fi fost menținută astăzi, ne-ar fi plasat pe prima poziție a clasamentului. Și asta în condițiile în care timp de o lună și jumătate a jucat din 3 în 3 zile, cu deplasări în Azerbaidjan, Grecia sau Ungaria”. În condițiile în care suporterii de la Nord fuseseră vehemenți imediat după ce Piți era îndepărtat: „Il somam pe Mihai Rotaru sa numeasca un antrenor demn de Universitatea Craiova si sa inceteze sa se joace de-a gigi becali cu marionetele si sifoanele Corneliu Papura si Cornel Blejan, pentru ca la Craiova nu merge”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Așa sună anunțul lui Rotaru că Pigliacelli a fost readus în lot: „Mai mult decât atât, considerăm că, în acest moment, avem un lot mult mai puternic decât a fost în primul mandat, cu jucători ca Nistor, Ivan, Mihăilă și Koljic (accidentați în acel moment), Cosic și Mățel. Credem totodată că jucători precum Martic, Mirko sau Mateiu, jucători ce au evoluat mai puțin sau deloc în ultima perioadă, vor aduce un plus valoric echipei. Și sperăm că în perioada imediat următoare să se mai alăture cel puțin un nume familiei noastre”. Și în privința jucătorului italian fanii olteni avuseseră o atitudine radical: „Îl anunțăm pe Mirko Pigliacelli că din acest moment el nu ma are ce căuta la Universitatea Craiova. Orice ocazie in care acest personaj va mai imbraca tricoul echipei noastre si va mai purta pe piept stema Stiintei este o jignire la adresa noastra, a celor care iubim neconditionat acest club si pentru care facem sacrificii enorme, iar daca va indrazni sa ne sfideze incercand sa mai intre pe teren, atat Mihai Rotaru cat si acest mercenar parsiv vor vedea consecintele”.

Spre finalul comunicatului, Rotaru anunță, probabil un pic ironic,dacă avem în vedere măsurile luate, în contradicție cu dorințele fanilor, că aceștia sunt cei mai importanți pentru club: „Pentru că suporterii reprezintă elementul central al filozofiei Universității Craiova, vom fi întotdeauna extrem de atenți la așteptările lor. Asta înseamnă că le suntem oricând la dispoziție pentru o întâlnire care să lămurească toate aspectele menționate în ultimele luări de poziție. Iar dacă vor există păreri diferite, sunt convins că vom avea maturitatea să le rezolvăm”.

Mulți suporteri au fost categorici pe rețelele de socializare: „Domnule acționar – antrenor- președinte – manager – scouter, începeți returul cu un comunicat la fel de teatral cum ați început turul, când ni-l prezentați pe Corneluș ca pe un salvator al Științei!”, „Domnule Rotaru, nu vreți să-l vindeți și pe Papură la Barcelona că Valverde este dat afară. Ar fi cel mai tare transfer după Mitriță, Băluță, Gustavo! Vai de voi, se mai duce dracu la stadion, și vând 4 abonamente la tribuna doua cu un leu!”, „Ar trebui să nu mai mergem la meciul cu Mediaș să vadă și Rotaru ce înseamnă iubirea suporterilor pentru Craiova!”, sunt doar o parte din reacțiile fanilor olteni, imediat după comunicatul patronului.

Politica