vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Unul dintre hackerii din Vâlcea, condamnat la 3 ani şi patru luni de închisoare

Un tânăr din comuna Lungeşti, judeţul Vâlcea, om de bază al aşa-zişilor hackeri, a fost condamnat la închisoare cu executare într-un dosar de înşelăciune. La sfârșitul săptămânii trecute, individul a fost ridicat de poliţişti şi dus la peniteciar, acolo unde îşi va petrece următorii 3 ani şi patru luni.

„La data de 09 ianuarie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare al pedepsei cu închisoarea emis de către Tribunalul Vâlcea, pe numele unui tânăr de 25 de ani, din comuna Lungești, acesta fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În fapt, în perioada martie 2014 – martie 2015 a inițiat și constituit un grup infracțional organizat împreună cu alte persoane, având rolul de a racola mai mulți membri și de a deschide conturi bancare în România și Polonia pe care le-a pus la dispoziția grupării și totodată a îndeplinit rolul în cadrul grupului de a ridica sumele de bani provenite din infracțiuni de înșelăciune din contul bancar din România, justificările transferurilor fiind fictive”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Râmnicu Vâlcea a devenit cunoscut în întreaga lume ca Hackerville. Acest lucru s-a întâmplat din cauza aparițiilor în presa internaţională, în special în cea din Statele Unite ale Americii, drept capitală mondială a criminalităţii cibernetice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vara trecută, Primăria din Râmnicu Vâlcea şi-a propus să sprijine organizarea unor cursuri de informatică pentru tinerii care vor să înveţe să facă bani legal pe internet, pentru ca municipiul să scape de renumele de oraş al hackerilor.

„Cursurile sunt pentru tinerii care doresc să înveţe tehnica aceasta a calculatorului şi care vor să înţeleagă că se pot câştiga bani din internet legal, iar municipiul Râmnicu Vâlcea să nu fie cunoscut ca Hackerville, ci ca un oraş în care lucrurile s-au schimbat şi tinerii pot fi atraşi în acest domeniu. Se lucrează la acest proiect, avem un spaţiu liber pe care-l amenajăm şi, în timp relativ scurt, se vor putea acorda aceste cursuri gratuit celor care sunt interesaţi”, preciza la acea vreme primarul Mircia Gutău.

Numărul mare de fraude comise de tinerii din oraş, pe internet, a dus la o asemenea asociere. Acești hackeri au fost, totodată, sursă de inspiraţie pentru creatorii serialului Hackerville, regizat de moldoveanul Igor Cobileanski.

Sursă foto: gazetavalceana.ro

Politica