joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Tânăr, reţinut de poliţişti după ce a încălcat un ordin de restricţie şi şi-a bătut mama

Poliţiştii din Vâlcea au reţinut pentru 24 de ore un tânăr din comuna Diculeşti, acuzat că a încălcat un ordin de protecţie şi şi-a bătut crunt mama.

Poliţiştii au fost sesizaţi marţi de către o femeie de 59 de ani, din comuna Diculeşti, că a fost bătută de către fiul ei. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că sesizarea se confirmă, scrie gândul.info

Fiul femeii, un tânăr de 19 de ani, a recunoscut că în urma unui conflict spontan şi-a bătut mama.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit poliţiştilor vâlceni, luni fusese emis pe numele fiului femeii un ordin de restricţie provizoriu, deoarece şi atunci acesta şi-a lovit mama. Ordinul a fost prelungit de către Judecătoria Bălceşti, tânărul fiind obligat să păstreze o distanţă de minim 100 de metri faţă de mama sa şi de locuinţa acesteia.

În aceeaşi zi, poliţiştii au întocmit şi un dosar penal pentru violenţă în familie.

Marţi, tânărul de 19 ani a fost reţinut pe 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecţie, violenţă în familie şi violare de domiciliu.

Tânărul a fost încarcerat la Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, iar miercuri va fi prezentat instanţei de judecată în vederea dispunerii de măsuri legale.

Politica