joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Noile autobuze au ajuns în Craiova

Cele 10 autobuze noi achiziţionate de Primăria Craiova, printr-un contract de împrumut încheiat cu BERD, de la firma turcă BMC au ajuns în oraş şi vor fi astăzi prezentate de municipalitate. Până ca acestea să fie introduse însă pe traseele RAT va mai dura. Autobuzele trebuie să treacă verificarea tehnică, dar şi să fie înmatriculate.

În total, în Craiova ar urma să ajungă, până la finele anului 25 autobuze noi. Alte 13 vor fi livrate până în februarie 2020.

„Facem toate demersurile și formalitățile necesare pentru ca aceste mijloace de transport să intre în parcul auto al RAT SRL cât mai curând posibil. Este încununarea unui demers lung pe care noi, cei din Primăria Craiova, îl ducem la bun sfârșit și de care vor beneficia toți craiovenii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Procesul de modernizare al transportului public nu se oprește însă aici. Avem în derulare mai multe proiecte finanțate din fonduri Europene nerambursabile cum ar fi achiziția de autobuze electrice, achiziția a 17 tramvaie noi, modernizarea depoului de tramvaie, a stațiilor de redresare dar și modernizarea căii de rulare și a liniei de contact pentru tronsoanele rămase încă nemodernizate din anii trecuți. La finalul acestui proces locuitorii Craiovei vor beneficia de un transport public modern și de calitate”, a declarat, în urmă cu câteva zile, primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Valoarea totală investiției făcută de către Primăria Craiova este de 32.127.890 lei fără TVA, 845.470 lei fiind costul unui autobuz.

Conform reprezentanţilor Primăriei, autobuzele BMC Procity au o lungime de 12 metri, o lățime de 2.5 metri. Înălțimea maximă este de 3.4 metri. Acestea au 3 uși pe partea dreaptă, 2 uși a câte 2 foi fiecare. Capacitatea totală este de 97 pasageri, dintre care 26 pasageri pe scaune, 71 în picioare. Greutatea netă este de 10.700 kg, conform celei mai recente versiuni a directivei europene din domeniu. Autobuzele sunt cu podea complet coborâtă (nu există trepte pe platforma pasagerilor pe toată lungimea autobuzului). Înălțimea scării pentru toate ușile este de 34 cm fără a fi încărcat sau fără a fi folosit dispozitivul de înclinare. Standardul de emisii este Euro 6. Autobuzul dispune de o platformă auxiliară (rampă) pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

Confortul termic al pasagerilor va fi asigurat prin sisteme de climatizare – încălzire, ventilare și condiționare a aerului. Noile mijloace de transport sunt echipate cu GPS, iar pentru siguranța călătorilor acestea sunt dotate cu 6 camere de supraveghere de înaltă rezoluție, de tip dom, cu o carcasă anti-vandalism.

În ceea ce privește informarea pasagerilor, autobuzele dispun de indicatoare traseu exterioare frontale și laterale ce pot afișa 2 rânduri independente cu până la 24 de caractere fiecare rând, iar două monitoare interioare tip LCD LED ultra-wide vor fi montate în compartimentul călătorilor.

Autobuzele BMC Procity sunt echipate cu un computer de gestiune și management al traficului (în scurt CGMT), cu funcții GPS, echipamente Wi-Fi și comunicare on-line, echipamente de numărare a pasagerilor la fiecare ușă (sisteme cu senzori 3D inteligenți și un analizor). Sistemul este integrat cu CGMT și permite numărarea și raportarea numărului de pasageri transportați în anumite intervale de timp, stația de autobuz, traseul, numărul vehiculului etc.

Politica