joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tânăr de 16 ani, găsit inconștient pe scara unui bloc din Târgu Jiu

Polițiștii locali din Târgu Jiu au găsit un tânăr întins pe scara unui bloc de pe strada Olari din Municipiul Târgu Jiu. Băiatul a fost descoperit luni dimineața, în jurul orei 08:20. Întrucât acesta se afla în stare de inconștiență, fiind incapabil să reacționeze la stimuli, polițiștii locali au solicitat, de îndată, un echipaj medical care l-a preluat şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgență Târgu Jiu, pentru îngrijiri medicale.

Potrivit oamenilor legii, tânărul avea asupra lui un pliculeț din material plastic transparent, autosigilant, ce conținea fragmente vegetale de culoare verde cu miros înțepător, precum și resturi din țigări.

Precizăm faptul că băiatul, în vârstă de 16 ani, este cunoscut de către polițiștii locali, cu plecări frecvente de la domiciliu. Polițiștii locali au luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea acestor substanțe, lucrătorilor din cadrul Poliției Municipale Târgu Jiu, pentru continuarea verificărilor”, a transmis Poliția Locală târgu Jiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica