sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Klaus Iohannis, felicitat de liderii străini pentru câştigarea unui nou mandat

Preşedintele Moldovei, prim-ministrul Croaţiei, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene şi liderul PPE au fost primii lideri internaţionali care i-au transmis lui Klaus Iohannis felicitări în urma realegerii sale în funcţia de Preşedinte al României.

Preşedintele moldovean Igor Dodon l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru realegerea sa în funcţia de preşedinte, exprimându-şi cu această ocazie dorinţa ca, în acest mandat, cei doi să reuşească împreună să ţină România şi Republica Moldova „cât mai departe de false dezbateri geopolitice”, potrivit mass-media de la Chişinău, citată de Agerpres.

„Vă adresez felicitări cu ocazia realegerii în funcţia de preşedinte al României şi vă doresc mult succes în îndeplinirea importantelor responsabilităţi care vă revin. Românii au făcut o alegere importantă şi pentru Republica Moldova prin mandatul pe care vi l-au încredinţat şi am toată încrederea că veţi continua să contribuiţi activ la buna conlucrare dintre ţările noastre”, scrie Dodon în mesajul adresat lui Klaus Iohannis pe Facebook.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Îmi doresc ca în acest nou mandat al Dumneavoastră să reuşim împreună să ţinem România şi Republica Moldova cât mai departe de false dezbateri geopolitice, dar în acelaşi timp să reuşim să apropiem cât mai mult cetăţenii noştri şi să lucrăm pentru bunăstarea lor”, afirmă Igor Dodon în mesajul postat pe pagina sa de Facebook, în care adaugă că „Republica Moldova apreciază contribuţia Dumneavoastră şi a românilor la evoluţia sa europeană, dar şi sprijinul constant acordat prin mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea ţării noastre”, a mai spus Dodon.

Şi fostul prim-ministru de la Chişinău l-a felicitat pe Klaus Iohannis. „Felicitări, domnule Preşedinte! Felicitări, dragi români!”, a transmis Maia Sandu pe Facebook.

Volodimir Zelenski, preşedintele ucrainean, a transmis un mesaj de felicitare preşedintelui reales al României: „Sincere felicitări preşedintelui României, Klaus Iohannis, pentru realegere! Încrederea majorităţii covârşitoare a votanţilor arată un merit deosebit pentru noul mandat. Abia aştept intensificarea dialogului bilateral în interesul ţărilor noastre şi al regiunii”.

Din Uniunea Europeană, Klaus Iohannis a fost felicitat de prim-ministrul Croaţiei, de preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi de liderul PPE Donald Tusk.

„Felicitări Klaus Iohannis pentru realegere. Sunt mulţumit că România va continua să beneficieze de conducerea dumneavoastră responsabilă şi serioasă”, a scris actualul şef al Consiliului European, Donald Tusk.

Și Jean-Claude Juncker a transmis un mesaj pe Twitter: „Sprijinul puternic al poporului român pentru poziţia dumneavoastră proeuropeană inechivocă vine într-un moment important pentru Europa. Ştiu că pot conta pe rolul activ al României în promovarea proiectului european”.

Andrej Plenkovic, şeful executivului de la Zagreb a scris pe Twitter: „Felicitări dragului meu prieten Klaus Iohannis, preşedintele României, pentru re-alegere”.

Klaus Iohannis a primit felicitări şi de la Tbilisi. Şefa statului georgian, Salome Zourabichvili a scris şi ea un mesaj de felicitare pentru preşedintele reales al României.

Klaus Iohannis a obţinut, duminică, în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, 65,88% din voturile valabil exprimate, iar Viorica Dăncilă 34,12%, după centralizarea rezultatelor din 99,67% din secţii, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preoţescu.

Politica