marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Câinii din Severin, sterilizaţi gratuit

Proiectul „Sterilizarea gratuită a câinilor cu stăpân” din rasa comună a intrat în vigoare la Drobeta Turnu Severin şi se aşteaptă ca până la finalul anului 150 de patrupezi să intre în program.
Anunţul a fost făcut de viceprimarul Daniel Cîrjan.
„Marea majoritate a câinilor fără stăpân care se găsesc pe străzi provin în primul rând din gospodării, de aceea devine o prioritate sprijinirea populației în sensul subvenționării totale a sterilizării câinilor cu stăpân pentru a împiedica înmulțirea acestora. Proiectul este prevăzut a se desfășura și anii următori, iar implementarea lui duce în final la reducerea câinilor de pe străzi și scăderea costurilor autorității publice privind gestionarea câinilor fără stăpân, eliminând în final riscul atacurilor asupra oamenilor”, spune edilul.
Costurile pentru intervenție vor fi suportate de către Primăria Drobeta Turnu Severin în limita bugetului alocat în acest sens, a mai precizat edilul. Costul pentru fiecare animal sterilizat este estimat la 300 lei.
Cei interesaţi trebuie să depună o cerere la registratura Primăriei, apoi să facă o programare la cabinetul veterinar implicat în proiect pentru realizarea sterilizării.

Politica