Gorj. Carne și organe de porc cu pestă, la raft

Gorj. Carne și organe de porc cu pestă, la raft

Carne și produse din carne, infestate cu pestă porcină, au fost vândute către populație, într-un magazin de profil din Piața Centrală din Tg-Jiu, timp de două săptămâni. Deși activitatea comercială trebuia suspendată de urgență, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj le-a mai dat un răgaz, de trei zile, comercianților pentru lichidarea stocurilor. Nici după expirarea acestui termen, în spațiul respectiv nu s-a făcut dezinfecție.

DSVSA Gorj a recunoscut, oficial, că patru loturi de carcasă de porc, declarate cu risc de contaminare cu pestă porcină ,,s-au comercializat, integral, către consumatorul final”.

Însă,  DSVSA nu a comunicat că, prefectul județului nu a fost informat în legătură cu acest aspect, iar situația nu a fost prezentată nici în Centrul local de combatere a bolilor animale (CLCB), așa că au fost declanșate verificări de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj și Direcția de Sănătate Publică., scrie gorjeanul.ro

Pe 6 noiembrie, DSVSA Gorj a fost înștiințată cu privire la faptul că, la o unitate de abatorizare, subprodusele comestibile congelate și carnea de porc erau infestate cu pesta porcină africană (PPA).

În cele 16 zile, organele de porc din magazinul din Târgu-Jiu fuseseră comercializate către populație și exista riscul ca toată marfa din acea carmangerie să se fi contaminat în acest timp.
Alerta primită de la Serviciul Control Oficial Siguranța Alimentelor din cadrul DSVSA Dâmbovița nu i-a alertat însă și pe inspectorii sanitar-veterinari de la Gorj, care i-au dat un răgaz de 72 de ore (?!) firmei să lichideze stocul din magazinul din Piața Centrală și să efectueze dezinfecția spațiului.
În tot acest timp, magazinul a fost deschis și s-a vândut carne și produse din carne către populație. Sâmbătă seara, în jurul orelor 20,30, adică după expirarea celor 72 de ore, vitrinele magazinului din Piața Centrală erau ticsite cu carne și produse din carne, iar la intrarea în spațiul comercial erau câteva lăzi cu marfă primită în acea seară, deci nici vorbă de vreo dezinfecție.

Acesta este este al doilea caz, în Gorj, în decurs de două săptămâni, când carne și organe de porc infestate cu virusul PPA au fost vândute către populație.

Publicația locală Gorjeanul a sesizat faptul că aproximativ două tone de carne au fost aduse la cele patru boxe din hala de carne din Piața Centrală, în jurul datei de 19 octombrie a.c, însă unul dintre loturi, de circa 400 de kilograme de carcasă de porc, nu era însoțit de ,,certificatul de sănătate publică veterinară pentru carne proaspătă”. Abia după nouă zile, pe 28 octombrie, în baza unei note de alertă de la ANSVSA, în hala din Piața Centrală a venit o comisie din partea DSVSA Gorj care a decis declanșarea procedurii de decontaminare a spațiului respectiv, însă carnea infestată cu pestă porcină ajunsese pe masa gorjenilor.

Prefectul județului, Cristinel Rujan, nu a fost informat despre acest caz, iar situația nu a fost prezentată, de directorul executiv al DSVSA Gorj, Nicolae Călescu, în CLCB.
,,Prefectul județului Gorj, domnul Cristinel Rujan nu a fost anunțat în legătură cu această situație, nici în ședințele de Centrul local de combatere a bolilor și nici telefonic. După apariția în presă a acestui caz, domnul prefect a dispus constituirea, de urgență, a unei comisii, Corpul de control al Instituției Prefectului Județul Gorj va face verificări la DSVSA, a sesizat IPJ și DSP să facă verificări și să constate dacă, pe aria lor de competență, s-au încălcat normele legale”, a precizat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.