sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Prefectul de Mehedinți: ,,Târgurile rămân închise pentru porci!”

Prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea, aduce numai vești proaste în ultimul timp. Una dintre acestea este aceea că în târgurile și piețele din județ este interzisă comercializarea porcilor și a cărnii de porc. Cu alte cuvinte, de Crăciun, mehedințenii nu mai pot vinde sau cumpăra un godac din târg, așa cum e tradiția strămoșească.
„Rămân toate restricțiile, la nivel național, la fel ca până acum, în târguri, piețe. Precizarea este foarte clară, porcii, unde a fost depistată pesta, au fost crescuți ilegal. Târgurile rămân închise pentru comercializarea cărnii de porc”, a declarat prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea.
„În termenul de 45 de zile de la recoltarea probelor de sânge și venirea buletinelor, se pot mișca animalele, dar numai în localitate, nu și în alte localități. Județul Mehedinți încă nu a scăpat de acel cod roșu, agenții economici erau, oricum, sub restricție, puteau comercializa doar în zonă roșie, nu și în alte localități”, a precizat medicul DSVSA Mehedinți, Daniel Făiniș.
În Mehedinți, la sfârșitul verii, începutul toamnei, au fost depistate două focare de pestă porcină.

Politica