Pe lângă superbele poezii de dragoste, poetul George Ţărnea, un prieten deosebit al meu, Dumnezeu să-l odihnească!, a scris un poem care m-a adus în nichitiana stare de soflete către starea de moflete. Iată poemul: „Zise către tată fiul/ Dă-mi pistolul şi chipiul/ Sunt acum atât de mare/ Să mă pot juca la soare/ De-a războaiele pierdute/ Zise tatăl bine du-te/ Dar priveşte pe furate/ Palmele de-i sunt curate/ Şi se zbate-un gând într-însul/ Oare s-a jucat de-a plânsul?”. Atât cât îmi stă în putere, în faţa „întâmplărilor” româneşti mă ţin departe de „scena reală” numită România reală, pe care evoluează, într-o deşănţare deplin scabroasă şi imorală, politicieni şi votanţi patriotarzi, ca într-un dans al ielelor de început de mileniu, mărginindu-mă, spre mirarea şefilor JO (Jurnalul Olteniei) şi a cititorilor, la sporadice editoriale de direcţie şi alte scrieri cu caracter cultural, de „scriitor la ziar”, vorba unui valoros jurnalist, ziceam mai deunăzi. Iar poezia lui George Ţărnea are tâlcul ei. Însă astăzi vă zic pe şleau, din nou, că noi, românii politicieni şi votanţi, nu suntem normali. Se-ntâmplă, zi de zi, sus şi jos, adică la nivelul înalt al ţării, şi jos, în popor, fapte oribile, pe care, în funcţie de politicienii „producători”, ai noştri ori ai lor, sunt dezavuate ori apărate straşnic, apoi, cu nepăsare criminală şi seninătate olimpiană, sunt uitate fără a face nimic. Avem în schimb vorbe, vorbe pe care când le auzim rămânem perplecşi, mască. Toată viaţa noastră pare o religie fără zei, iar noi parcă nu mai avem nimic sfânt, niciun Dumnezeu. Suntem „oameni de nimic”, condamnaţi la nimicnicie, şi totul pare fără noimă, banul şi puterea fiind „singura pornire” în viaţa asta fară rost. Dar a venit altă toamnă şi, odată cu ea, a venit, vedeţi şi voi, „un timp de grea cumpănă” pentru Ţară, şi „implicarea noastră în realul românesc”, adevărat „balamuc” balcanic în temperament latin şi perpetuă ţiganiadă de sorginte feudală, e, de data asta, vitală. Se-ntâmplă, cum ştim cu toţii, ca „marele partid” şi primul „mare conducător femeie”, urmaşii de sânge şi ideologii ai altor „mari conducători-bărbat + femeie”, chiar dacă după aproximativ 25 de ani, s-o pată rău de tot, pierzând, după un alt „mare şi iubit conducător”- L.D. – , europarlamentarele, jumătate din procentele partidului şi, mai alaltăieri, chiar puterea, aproape totală, cu care au dus România în ţarcul cu oi negre ale Europei, speriind chiar America. M-au frapat, în zilele de dinaintea Moţiunii – adevărata Ziua Z a politicii româneşti – şi de după, mai ales în zilele astea, comportamentul bezmetic, gregar, limbajul de lemn, analfabet, al stângii, şi acţiunea deşteaptă a PNL, corect coordonată de preşedintele Iohannis şi liderii PNL (în special L. Orban), şi prezentarea către lume (de la noi şi de pretutindeni), într-un limbaj normal, într-o corectă limbă română, a unui adevărat program de ŢARĂ şi de guvernare, pe care ipochimenii stângaci nu le pricep în ruptul capului, că nu se poate să existe să mai gândească cineva şi la Ţară şi Popor, cum cred ei, în afară de ei. Dar uimitoare sunt „micimea” în gândire şi metodele în a se salva, copiate parcă la indigo de la tovarăşii care „au păţit-o” în `89: trădătorii, agenturili, suta de lei la pensii şi salarii, milioanele la „elitele” lor, destituiri de „trădători” şi „securizări” de fideli, scălâmbăielile lingvistice şi fizice – vezi scenele în direct cu VVD pupându-se cu votanţii elită -, baronii, prima viitoare femeie preşedinte jucând tenis la TVR – idee ucigătoare și pentru redactor şi pentru… etc., le ştiţi şi dvs., tragicomedie curată! Partea proastă a acestui timp e că ceva din „dreapta” (în special USR) a luat-o razna, sfidând logica politică, poate şi din cauza unor probleme de şef (Barna), înghesuit în chingi de OLAF, DLAF (VVD) dar şi de propriul partid, încurcând teribil toate fronturile politice ale lunii (noul guvern nou, campania prezidenţială, blocajul UE cu comisarul, etc). Dă-i mintea de pe urmă, Doamne, domnului Barna, că nu e normal ca o Ţară să depindă de el!
*** În editorialul DESPRE LEGI – PROPRIETARI PRIZONIERI, PROSTIE ŞI PUNGAŞI, scriam, acum ceva timp, că: ,,… În îmbârligarea legislativă clasică românească, cineva, din prostie sau cu intenţie, a hotărât ca, atunci când, după revoluţie, ne-a făcut „proprietari” pe apartamentele în care locuiam ca „locatari”, să nu ne facă proprietari şi pe pământul de sub aceste blocuri. Automat apar „Asociaţiile de locatari”, în care totul, pământul de sub blocuri, apa rece ori caldă, căldura, erau „la comun”, s-au transformat în „Asociaţii de proprietari”, care sunt, de fapt, nu şi de drept, încă, proprietarii locuinţelor noastre de pe pământul statului, conf. Legilor. Aşa a apărut, tot conform Legilor, „o lume bizară”, care se mişcă, funcţionează legal, între prostie şi pungăşie, în multe cazuri, sub sfânt patronajul, tot legal, al unor entităţi la nivelul primăriilor, ca organizare, coordonare, control, şcolarizare, etc., per total existând o ramură lucrativă vastă pentru „mulţi „expiraţi” ai puterii deşi, tot conf. Legii, Asociaţiile de proprietari sunt entităţi nonlucrative, unii preşedinţi declarându-se, oficial, „patroni”, cu fel de fel de funcţii în subordine, plătite de „proprietarii” chiriaşi…” ai statului… Aşa că poţi constata cu stupoare, dar şi cu groază, că tu, umilul proprietar al unui apartament, eşti, de fapt, chiriaşul Asociaţiei de proprietari care, oricând, din interes sau din prostie crasă, din trei mişcări de pix ale unui preşedinte, ajutat de un jurist din clan, „ales – o să vă spun cum, fără a îndeplini măcar minima precizare legislativă – să fie în deplin exercițiu al funcţiunii – are oarece interese -, te pomeneşti fără casă (apartament). Un astfel de „preşedinte”, ŞEICARU Constantin, s-a declarat, recent, în plină Adunare generală, PATRON, calitate în care „a invitat” reprezentanţii Primăriei să plece de unde au venit, că aici el comandă, el e PATRON. El care, am aflat ulterior, „s-a ales preşedinte pe viaţă” prin 1999, deşi, conf. Legilor în domeniu, un mandat de preşedinte, numit doar de Adunarea generală, e de 4 ani, dar, de atunci şi până anul ăsta a evitat să se mai „realeagă” în următoarele Adunări generale anuale ale proprietarilor din următorii 16 ani, având grijă să-şi semneze singur Contractul de mandat din 4 în 4 ani ca să-şi ia bănuţii. Alte „vrăji” penale ale acestui „preşedinte” penal: Acum ceva ani a angajat personal nou, apropiaţi de-ai lui, dar, după două luni, casiera C. e dată afară (nu ştim motivele reale), dar cu încalcarea crasă a Codului muncii. Desigur că aceasta dă în judecată Asociaţia de proprietari nr. 15 şi, sigur, după trei ani de proces, justiţia îi dă dreptate casierei C., obligând Asociaţia de penali să-i achite acesteia salariul pe cei trei ani trecuţi. Ipochimenul Şeicaru, preşedinte ilegal la acea dată (ocolitorul realegerii în Adunarea general, conf. Legii), convoacă, ilegal, o Adunare generală extraordinară şi, pe genunchi, în birou, întocmeşte, împreună cu „ai lui”, un proces-verbal cum că aceasta (Adunarea generală extraordinară) a hotărât, din motive penibile, cum că, nu vinovaţii Şeicaru şi acoliţii sunt vinovaţi şi că nici n-au bani să-i plătească doamnei C. cei 13.150 lei. Membrii Asociaţiei de proprietari, ceea ce au şi făcut, le-au reţinut banii „fraierilor” de proprietari care, mulţi, habar n-au avut. Urmează, curând, alte vrăji ale unui „preşedinte fantomă” dar patron activ peste poate în a jefui membrii asociaţiei în disprețul total al Legilor.
