marți, noiembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Protest inedit în Gorj: Un şofer a plantat un copac într-o groapă

Un şofer nemulţumit că şi-ar fi avariat maşina pe o stradă intens circulată din oraşul Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj, a plantat, miercuri, un copac într-o groapă de pe şosea, în semn de protest faţă de autorităţile care nu au făcut nimic pentru a repara drumul.

Primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti, Dănuţ Birău, susţine că va lua măsuri pentru a-l depista pe cel care a plantat salcia. Potrivit edilului, în acest moment, prioritare sunt drumurile din două sate care aparţin de oraş.

„Sunt foarte buni că au plantat un copac. Să-l ude, să-l ţină acolo, dacă e un copac plantat acolo. Dacă l-au plantat să-l ude. Groapa este făcută ca să fie acoperită, numai că asfaltul nu se toarnă cu roaba. Asfaltul se toarnă cu cilindrul. Eu acum torn aici kilometri de asfalt la Creţeşti şi la Curteana şi nu am cilindru să pun acolo, ca să acopăr groapa. Groapa va fi acoperită. Dacă au plantat un copac, să fie sănătoşi. Dacă atât îi duce mintea pe cei care au plantat. A fost o defecţiune la Aparegio. Au lucrat, au reparat defecţiunea şi acum trebuie astupată groapa respectivă. În momentul în care vom turna asfalt o să facem şi acolo. Dacă au plantat, cei care au plantat înseamnă că sunt oameni de bine şi să le dea Dumnezeu sănătate. Este strada Minerilor. Este semnalizată cu bandă de o parte şi de alta. O să ne uităm şi noi pe camerele de luat vederi şi o să vedem cine a făcut chestia asta”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dănuţ Birău, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti.

Policlinica Buna Vestire Craiova

sursa foto: captura facebook

Politica