vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bordu Sever – poliţist local la disciplina în construcţii, sau „diriginte sub acoperire”?

Aşa cum stipulează legea poliției locale (nr.155/2010, art.1), poliția locală se înființează în scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, deci, pe cale logică, poliţistul trebuie să fie în primul rând în slujba comunităţii.

Dar dacă avem de-a face cu un personaj gen Bordu Sever – poliţist local la disciplina în construcţii – Primăria Craiova, la o privire  mai atentă generată de prestaţia acestui individ, prestaţie pentru care este remunerat din belşug, constatăm că personajul este de fapt doar în slujba sa.

Zis şi făcut, după ce a fost tras pe dreapta de la serviciile unde „activase” în Primăria Craiova, după ce îi îmbâcsise pe mai toţi cu minciunile şi linguşelile sale, în care într-adevăr este mare specialist, a fost „promovat” ca… poliţist  comunitar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Odată ajuns aci, s-a metamorfozat în conoscător într-ale construcţiilor.

Asta în opinia sa, pentru că fostul subinginer seralist care era până nu demult, a ajuns inginer prin completarea studiilor, după alţi ani de linguşeli pe lângă profesorii pe care îi implora să-l treacă eventual cu note mai mari că de… lucrează la Primărie şi nu dau bine notele mici.

Deşi n-a construit sau proiectat în viaţa lui nici măcar vreun gard de ulucă, Bordu sporovăieşte cui este dispus să-l asculte, câte în lună şi-n stele: ce priceput şi ce mari bravuri a făcut în activitatea sa.

La IJGCL sau în Primărie – spun unii dintre cei care-l ştiu – plimba hârtiile întocmite de alţii, n-a construit nimic, poate o fi demolat ce-au construit alţii, deşi ne cam îndoim şi de asta.

Dar mai plimba ceva: vorbele. Le culegea de pe ici de pe colo, de la unul, de la altul şi le plasa acolo unde trebuia, pentru… bunul mers al societăţii, nu-i aşa?

Neavând alte abilităţi decât la gargară şi linguşeli, a încercat marea profesioniştilor cu degetul lui firav de nepriceput. Astfel a încercat să ajungă expert tehnic, dar nu i-a mers…

A încercat apoi să devină evaluator de bunuri, dar nici asta nu i-a ţinut. Se dădeau încă examene serioase (la Bucureşti de regulă, unde  „textele” nu-i țineau) şi cum Bordu n-avea de unde să se inspire, nu i-a mers deloc.

Deşi a insistat ceva timp, se pare că într-un final, a înţeles că trebuie să părăsescă această zonă, unde erau probe greu de trecut. Atunci, perseverent din fire, s-a reorientat brusc.

A aflat de existenţa diriginţilor de şantier. Mare lucru! Acolo se dădea un examen şi acela scris. Bordu a avut şi aici câteva eşecuri din aceleaşi motive: nu ştia cu ce se mănâncă această meserie, iar la examene dacă nu avea sursă  de inspiraţie la purtător, sau prin apropiere, evident se cerea afară.

Până într-o bună zi, când personajul, utilizând tehnicile mai sus amintite (linguşala şi restul…) că vezi doamne, dumnealui lucrează la ditamai Primărie şi e nevoie de diriginţi, năvodul examinatorilor a fost ceva mai larg, candidatul n-a mai fost strămutat de pe amplasamentul iniţial, şi iată-l diriginte autorizat.

Din acest moment, s-a gândit cum să imbine viaţa frumoasă şi plină de avantaje de poliţist local, cu cea de diriginte de şantier. Ce dacă este o crasă incompatibilitate între cele două ocupaţiuni, incompatibilitate definită clar atât de legea poliţiei locale nr.155/2010 (art.21, alin.2, lit.h. ).

Ajuns chiar tutorele celor mai tineri din poliţia locală (ce-i va fi învăţând oare Bordu pe mai tinerii săi colegi al căror tutore este?) Bordu participă la controale sau dirijează pe alţii la controale în teren, acolo unde cetăţenii îşi edifică vreo construcţie, dacă este cazul mai dispune şi amenzi, iar după aceste fapte „eroice” îşi schimbă uniforma de poliţist comunitar bine remunerat, cu  „trusoul” de întreprinzător particular – diriginte de şantier.

(Apropo de amenzi: poliţia comunitară a pierdut în instanţă procese în care cetăţenii au contestat amenzile date şi la „indicaţiile  preţioase ale „specialistului” Bordu. Ce măsuri se iau cu cei care produc astfel de prejudicii cetăţenilor comunităţii, din banii cărora este  plătit acest tip de „specialişti”? Cum se recuperează pagubele de la cei care se fac vinovaţi de prejudiciile aduse chiar poliţiei comunitare, prin utilizarea maşinilor, timpul irosit aiurea… în detrimentul bietului cetăţean plătitor de taxe şi impozite?)

Iată ce tactică aplică domnul poliţist local /diriginte de şantier Bordu Sever: se duce, senin, de regulă exact la cei pe care-i ia în colimator direct sau prin interpuşi cu controale şi/sau amenzi, şi le propune fără nicio jenă, să se ocupe el de partea de dirigenţie de şantier, de recepţia la terminarea lucrărilor, sau recepţia finală a clădirii.

Pe bietul cetăţean îl îmbrobodeşte spunându-i că el îl ajută la maximum, că este cel mai mare specialist (sunt destui care au auzit acest dezgustător discurs), că actele sale nu vor avea piedici la primărie fiindcă (a dracului coincidenţă) exact la urbanism lucrează chiar soţioara lui Bordu Sever, doamna Mărioara Bordu, bineînţeles alt „mare specialist”.

Şi cum orice muncă trebuie răsplătită, Bordu nu lucrează pe gratis, chiar dacă ce face el intră în contradicţie nu numai cu regulile bunului simţ, dar şi cu legislaţia în vigoare privind incompatibilitatea în care se află individul (legea poliţiei locale nr.155/2010, art.21, alin.2, lit.h şi lit.j).

Domnule Bordu, cât crezi că-ţi va mai merge să joci în dublu rol: cel de poliţist local, bine plătit şi bine hrănit Articolul 35^1 – (prin legea care, ai grijă, te şi obligă să fii corect), sau pe cel de diriginte de şantier, când te foloseşti fără jenă de calitatea de poliţist local la disciplina în construcţii, şi îţi recrutezi clienţii cărora le prestezi servicii (jalnice cum vom demonstra în curând) de diriginte de şantier, pentru care iei bani (şi nu puţini), că doar nu te crede cineva că faci acte de caritate.

Este o întrebare la care trebuie să răspundă nu numai Bordu, ci şi cei care de ani de zile fac posibil ca acest individ să-şi bată joc de lege, de colegii corecţi, de urbe. Adică şefii săi. În această pagină arătăm doar o mică parte din documentele care demonstrează activitatea duplicitară a lui Bordu, aflată sub incidenţa incompatibilităţii. Sunt cetăţeni care nu mai suportă ca astfel de personaje să mai fie plătite din bani publici.

Există martori, există documente. Trebuie luate deci măsuri. Chiar dacă târzii. Le aşteptăm. Ne vom interesa în continuare, fiindcă ne pasă.

 

Ne  Pasă (contributor)

Politica