marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un nou an universitar. „Ne străduim să facem cursurile şi activităţile practice mai relevante pentru cerinţele de la locul de muncă”

Aproximativ 20.000 de studenţi au început, luni, un nou an universitar la Universitatea din Craiova. 7.000 dintre ei sunt boboci, iar reprezentanţii Universităţii le promit programe ce îi vor ajuta să-şi găsească un loc de muncă la finalizarea studiilor.

Despre astfel de programe a vorbit rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Spînu, la festivitatea de deschidere a noului an universitar.

Evenimentul a avut loc în Aula Mihai I al României a Univeristăţii din Craiova, iar la aceasta au luat parte reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La Universitatea din Craiova, prin extraordinara colaborare cu mediul socio-economic pe care am dezvoltat-o în ultimii ani, ne străduim să facem cursurile şi activităţile practice mai relevante pentru cerinţele de la locul de muncă. Mai mult, aşa cum arată analizele europene, în anii următori este probabil ca o parte din ce în ce mai mare a forţei de muncă să fie nevoită să înveţe noi activităţi pe parcursul vieţii profesionale pentru a-şi putea proteja capacitatea de angajare. Ca răspuns la aceste provocări, pe lângă programe noi la licenţă şi master, am început să dezvoltăm şi noi programe post-universitare şi de reconversie profesională”, a spus Spînu.

El a mai menţionat, între altele, că „acum sunt modernizate 1200 de locuri în căminele studenţeşti, s-au finalizat lucrările de reabilitare a căminului 3 din complexul Agronomie care a şi fost introdus în circuit, iar căminul numărul 9 din complexul de pe Calea Bucureşti a intrat în renovare, la parterul acestuia urmând să funcţioneze şi o policlinică studenţească ultra modernă”.

Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat: „Trebuie evidențiat efortul constant pe care mediul academic craiovean îl depune pentru alinierea ofertei de studii la realitățile prezentului, sens în care pașii importanți parcurși pentru stimularea inovării și cercetării aplicate constituie și o contribuție semnificativă la consacrarea rolului de pol regional de dezvoltare al municipiului Craiova.
Capacitatea de cooperare în beneficiul studenților se concretizează prin parteneriatele strategice fondate cu universități de pe toate meridianele, dar și prin excelentele relații de colaborare cu mediul privat, care aduc considerabilul avantaj al unei specializări în acord cu aptitudinile și cunoștințele necesare în viitoarea carieră”.

Prefectul de Dolj, Narcis Purcărescu, şi-a îndreptat atenţia, în discursul său, către studenţi.

În ceea ce priveşte învăţarea, viaţa, în sine, este un lung proces de cunoaştere şi autocunoaştere, iar omul cel mai câştigat este acela care ştie cu adevărat ceva, cel care stăpânește un domeniu, căci în lumea în care trăim astăzi, cunoaştere înseamnă putere.

Totodată, este şi cheia spre evoluţie, aşa că nu vă limitaţi niciodată, nu fiţi autosuficienţi, cât timp lumea evoluează, evoluaţi şi voi odată cu ea şi aduceţi un plus, cât de mic, dar un plus în jurul vostru.

Determinarea voastră și timpul petrecut pe băncile facultății, cu siguranță, vor da roade și vor face din voi profesioniștii de mâine, de care țara are atâta nevoie”, le-a transmis studenţilor prefectul de Dolj, Narcis Purcărescu.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a afirmat că, în oraş, sunt din ce în ce mai multe oferte de petrecere a timpului liber pentru studenți, dar s-au și diversificat oportunitățile de alegere a locului de muncă pentru absolvenți.

Dialogul şi comunicarea cu tinerii reprezintă pentru mine o continuă provocare și bucurie. În ultimii ani, Primăria Craiova a deschis ușile pentru colaborarea dintre mediul academic, economic și administrativ. Investițiile realizate de administrația locală atât în obiectivele cultural-turistice, dar și facilitățile oferite investitorilor au schimbat imaginea orașului. Sunt din ce în ce mai multe oferte de petrecere a timpului liber pentru studenți, dar s-au și diversificat oportunitățile de alegere a locului de muncă pentru absolvenți. Pe de altă parte, colaborarea excelentă din ultimii ani, dintre Universitate și Primărie, a condus la concretizarea unor oportunități inedite pentru absolvenții craioveni. În urmă cu un an, am inaugurat, de exemplu, împreună cu Fundația Ford, Centrul de Resurse și Angajament (CRAF). Este primul proiect conceput pentru a sprijini crearea de noi locuri de muncă, pentru a îmbunătăţi potenţialul economic şi nivelul de trai al locuitorilor din regiune, iar Primăria Municipiului Craiova promite că va continua să facă tot posibilul pentru atragerea de noi parteneriate fructuoase cu Universitatea din Craiova”, a afirmat Genoiu.

Edilul a menţionat şi alte proiecte derulate pentru tineri, invitându-i pe studenţi să se înscrie în Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret.

De altfel, poate cele mai importante acțiuni realizate în acest an de autoritățile locale pentru comunitate sunt chiar cele legate de tineri. Pentru prima dată, am constituit la Primărie, Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului Craiova. Este practic legătura directă dintre autorități și tineri, pentru că ne dorim să vă avem alături de noi, să veniți cu idei pentru și despre voi și să realizăm împreună politicile care vă interesează. Iar depunerea adeziunilor se face chiar în această perioadă, până pe 11 octombrie, la Primăria Craiova. Așa că, dacă faceți parte din organizații studențești sau de tineret, vă așteptăm să deveniți membri ai Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului Craiova. Tot în sprijinul tinerilor, am demarat anul acesta, pentru prima oară la Primăria Craiova, concursul de proiecte pe finanțări nerambursabile pe legea tinerilor.

Vom depune, de asemenea, dosarul final de candidatură la titlul de Capitala Tineretului din România pentru anul viitor. Este o inițiativă în care ne-am implicat cu tot sufletul, alături de toate ong-urile de tineret din Craiova și suntem convinși că, datorită acestei candidaturi, vom crea și implementa împreună cele mai bune proiecte pentru tineri.

Este esențial ca noi toți să beneficiem în viitor de expertiza pe care o veți acumula în această perioadă, asta dacă vrem o dezvoltare dinamică și performantă, în care profitul şi bunăstarea să nu fie doar cuvinte pe hârtie. Am toată aprecierea pentru cadrele universitare de aici care susțin maturizarea armonioasă nu doar în teorie, ci și în practică. Craiova are nevoie de elite, de profesioniști serioși, care își fac datoria și duc la bun sfârșit proiectele pe care le încep, dar mai ales de oameni care lasă ceva durabil în urma lor.

Dragi studenti, profitați de perioada studenției așa cum știți voi mai bine, ascultați de cei cu experiență și lăsați-vă imaginația să zburde atunci când e vorba de proiecte pentru voi, pentru comunitatea tinerilor. Noi, autoritățile locale, suntem alături de voi și ne dorim să creionăm împreună viața voastră de adult activ aici, în Craiova, și nu în alte părți”, a mai precizat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Politica