marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pigliacelli îl îngroapă pe Pițurcă

Craiova pierde cu FCSB, la primul meci al lui Victor Pițurcă pe bancă. O respingere în față a portarului italian a stabilit soarta punctelor.

CSU– FCSB 0-1
A marcat:Tsoumou 88
Stadion: Ion Oblemenco, spectatori: 30.000
CSU: Pigliacelli – Martic, Kelic, Acka, Vătăjelu – Ivanov, Cicâldău, Mateiu – Mihăilă, Ivan, L. Nițu (19 Bărbuț, 83 Roman). Antrenor: Victor Pițurcă
FCSB: Bălgrădean – Creţu, Planic, Cristea, Panţîru – Oaidă, Pintilii (46 O. Popescu), Fl. Tănase – Ad. Popa (72 Moruțan), Hora (63 Tsoumou), Fl. Coman. Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă
Arbitru: Istvan Kovacs

Pentru prima dată, coregrafia a împânzit întreg stadionul. Oblemenco a prins culoare în startul jocului. CSU – FCSB, cu Victor Pițurcă pe banca alb-albaștrilor, este rețeta perfectă pentru un spectacol. 30.000 de olteni fierbinți au luat cu asalt casele de bilete online și au epuizat biletele cu 4 zile înainte de start, pregătiți să-i ofere lui Piți un debut de vis.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Spectacolul din tribune nu primește replică din teren. Jocul e încâlcit, fricos pe alocuri, iar ocaziile de gol ale primei reprize se numără pe mai puțin de jumătate din degetele de la o mână. Fiindcă sunt doar două: prima o are Cicâldău, care din poziție perfectă, deviază pe lângă. La poarta cealaltă, pe final de repriză, Hora, din centrul careului, trage fix în Pigliacelli. Și repriza se încheie cum a început.

Partea a doua începe cu o cursă vijelioasă a lui Mihăilă, pe stânga. Juniorul Craiovei lasă în urmă toți adversarii, intră în careu, dar trage imprecis. Pe banda cealaltă, Ivan e ciupit în careu. Cade. Penalti, se agită oltenii. Kovacs nu dă. Craiova împinge ușor jocul, FCSB nu se mai întâlnește cu mingea, dar dominarea e sterilă, fără ocazii. În finalul meciului, la un șut din afara careului al lui Coman, Pigliacelli respinge aiurea, mingea ajunge la Tsoumou, care o arunca în ațe. A fost golul care a stabilit soarta jocului și care a umbrit debutul lui Piți în Bănie.

Politica