joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fermieri amendaţi de pompieri

Fermierii din Mehedinţi au fost controlaţi de Inspectorii din cadrul Serviciului de Prevenire al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta”. Aceştia au vrut să vadă dacă sunt respectate normele de apărare împotriva incendiilor, atât pe timpul recoltării cerealelor păioase, cât şi în spaţiile amenajate pentru depozitarea acestora.

Acţiunea ISU a fost una preventivă, de îndrumare, însă pentru că au fost găsite nereguli au fost aplicate sancţiuni, 44 la număr. 39 au fost avertisemente, însă 5 fermieri au fost amendaţi de pompieri, valoarea amenzilor fiind de 2.500 lei. În total, s-au făcut 32 de controale.

ISU Drobeta – reguli pentru prevenirea incendiilor
Pentru prevenirea incendiilor pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase, care pot afecta mediul, producând pagube materiale însemnate, chiar pierderi de vieţi omeneşti, fermierii trebuie să respecte câteva reguli şi măsuri.
Aceştia trebuie să se asigure că utilajele agricole nu prezintă defecţiuni tehnice, iar în cazul în care acestea apar pe timpul exploatării, reparaţiile trebuie să fie făcute în locuri special amenajate, la o distanţă de cel puţin 100 de metri de lan.
Pe timpul recoltării, lanurile de grâu trebuie să fie izolate faţă de drumurile rutiere, fondul forestier şi căile ferate prin executarea unor fâşii arate.
În perioada coacerii şi până la terminarea recoltării cerealelor, în lanuri, pe mirişti sau în apropierea punctelor de alimentare cu carburanţi sunt strict interzise: fumatul, iluminatul cu flacără deschisă sau folosirea sub orice formă a focului deschis.
De asemenea, pentru evitarea aprinderii accidentale a păioaselor, punctele de alimentare cu carburanţi a utilajelor agricole trebuie dotate cu stingătoare, mături, lopeţi, nisip şi rezerve de apă.
Paiele rezultate în urma recoltării cerealelor se vor strânge în maxim două zile, iar miriştea se va ara.
Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este interzisă, dacă nu se impune ca măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători.
În această situaţie, arderea se execută numai pe timp de zi, în condiţii meteorologice fără vânt, sub supraveghere permanentă, în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice şi de comunicaţii.
Este obligatorie stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Reamintim cetăţenilor că, în perioada caniculară şi de secetă prelungită, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale ESTE INTERZISĂ.
Totodată facem precizarea că arderea miriştilor, a resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu focul – emis de Primărie, cu avizul Gărzii de Mediu, şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica