Fiul lui Enryko Constantinescu, menținut în arest la domiciliu

Date:

Tribunalul Dolj a decis să-l mențină pe Eduard Marian Constantinescu, de 31 de ani, fiul lui Enryko Constantinescu, judecat pentru tentativă de omor, în arest la domiciliu. Faptele pentru care este judecat s-au petrecut în toamna lui 2016, la clubul Krypton din Craiova, unde Eduard Constantinescu împreună cu un amic au bătut rău doi craioveni, care au ajuns la spital. Dosarul a fost iniţial înregistrat pentru lovire şi alte violenţe, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, stabilindu-se că este vorba despre tentativă de omor, iar Constantinescu a fost arestat în lipsă, în septembrie anul trecut, apoi dat în urmărire internațională, fiind extrădat din Statele Unite ale Americii în luna februarie a.c., când a ajuns după gratii.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, vineri, să-l mențină pe Eduard Constantinescu în arest la domiciliu.

Menţine măsura arestului la domiciliu, luată faţă de inculpatul Constantinescu Eduard Marian prin încheierea penală din 13.06.2019 pronunţată de Tribunalul Dolj în dos. nr. 3993/63/2019 . Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului. Cu drept de contestație în 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în şedinţa publică din data de 05.07.2019”, se arată în soluţia pe scurt a instanţei.
Reamintim că, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au cerut, în luna august a anului trecut, emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele craioveanului Eduard Marian Constantinescu, acuzat de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În acelaşi dosar este cercetat şi prietenul său Paul Florin Ciovică, împreună cu care a comis faptele. Anchetatorii au reţinut următoarea stare de fapt: „în noaptea de 22/23.10.2016, în jurul orelor 01:55, în timp ce mai multe persoane se aflau în incinta clubului Kripton din Craiova, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul Constantinescu Eduard Marian i-a aplicat persoanei vătămate Cătălin P. lovituri cu o sticlă de vin, în cap, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, inculpatul Ciovică Paul Florin i-a aplicat persoanei vătămate Constantin D. lovituri cu pumnii, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale. (…) Având în vedere aceste aspecte, rezultate din actele medico-legale, coroborate cu declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor, conform cărora, inculpatul Constantinescu Eduard Marian a lovit persoana vătămată în mod repetat, cu sticla, în cap (de două ori), una dintre lovituri fiind blocată cu mâna de persoana vătămată, iar acţiunea de lovire a acesteia a fost întreruptă de intervenţia altor persoane, în speţă există intenţia de săvârşire a infracţiunii de omor, rămasă în forma tentativei”.

Dosarul penal deschis în urma acestui scandal a fost înregistrat, iniţial, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru lovire şi alte violenţe, de unde a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj la sfârşitul anului 2017. În urma extinderii cercetărilor s-a dispus, pe 3 iulie 2018, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care se efectuează urmărirea penală faţă de Eduard Marian Constantinescu din infracţiunea de lovire sau alte violenţe, în infracţiunea de tentativă de omor. Când cei doi craioveni au fost citaţi pentru a fi anunţaţi că au dobândit calitatea de inculpaţi, anchetatorii n-au reuşit să-l găsească pe Constantinescu, motiv pentru care s-a cerut instanței arestarea în lipsă a acestuia. Tribunalul Dolj a admis cererea, iar mandatul de arestare emis în lipsă pe numele lui Eduard Constantinescu a rămas definitiv la Curtea de Apel Craiova pe 15 septembrie 2018, inculpatul fiind dat în urmărire internațională. A fost prins în SUA, de unde a fost extrădat în luna februarie anul acesta, ajungând în arestul IPJ Dolj. Cei doi craioveni au fost trimiși în judecată, Constantinescu în stare de arest preventiv, anchetatorii reținând, în plus, că Eduard Constantinescu este cunoscut pentru „perseverenţa infracţională”, după cum au mai reţinut procurorii, fiind cercetat, din anul 2010, în mai multe cauze pentru fapte cu violenţă, contra autorităţii sau la regimul circulaţiei.

Dosarul a fost analizat în camera preliminară la Tribunalul Dolj, instanță care, pe 22 aprilie a.c., a dispus începerea procesului.

Pe 20 mai a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au mai decis o dată să-l plaseze pe fiul lui Enryko Constantinescu în arest la domiciliu. Procurorii au formulat contestație, la Curtea de Apel Craiova, instanță care a decis ca bărbatul să rămână în spatele gratiilor.

 

Share post:

 

Popular

ULTIMA ORĂ
Recente

DOLJ.LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 15.08 – 21.08.2022

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru...

VÂLCEA. LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 15.08 – 21.08.2022

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru...

Accident între trei olteni și un teleormănean. Unul dintre ei, la spital

Un șofer de 72 ani, din județul Dolj, a...

Diana Şoşoacă, executată silit

Diana Şoşoacă este executată silit de ANAF. Senatoarea nu...