joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Trei elevi au fost eliminaţi de la prima probă de BAC

Luni, 1 iulie, a avut loc prima probă scrisă, cea la limba română, la care s-au înscris în Vâlcea 2.700 de absolvenţi ai clasei a XII-a. Candidaţii au avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva subiectele.

La scurt timp după începerea examenului, trei elevi vâlceni au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă, doi din Bălceşti şi unul din Berbeşti. Elevul din Berbeşti a fost scos din sala de examen, după ce a început să-i sune telefonul în timpul testării, iar cei din Bălceşti au fost prinşi cu căştile în urechi şi celulare asupra lor.

În Vâlcea, examenele scrise au loc în 9 Centre de Examen din Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Horezu, Bălceşti şi Berbeşti la: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea, Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea, Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea, Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea, Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” Drăgăşani, Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru” Bălceşti, Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu şi Liceul „Preda Buzescu” Berbeşti.

Potrivit Edupedu.ro, sălile de examen sunt supravegheate cu camere video şi audio, fiindcă după fiecare examen scris, comisiile de BAC verifică înregistrările audio-video din sălile de examen, prin sondaj.

Pentru nereguli, fraude sau tentative de fraudă, comisia de bacalaureat din centrul de examen poate merge până la eliminarea candidaţilor din examen, după cum a stabilit Ministerul Educaţiei.

Absolvenţii de liceu nu au voie să intre în sala de examen cu nici un bagaj asupra lor: mâncare, ghiozdane, nici măcar telefoane, toate obiectele, cu excepţia celor de scris, trebuie lăsate în sala de depozitare, stabilită de comisia de bacalaureat.

Ministerul Educaţiei a dat o listă a obiectelor interzise în examen: telefoane mobile, căşti audio, orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidaţi,

Elevii care au încercat să fraudeze examenul nu mai pot să participe la examenele următoare ale Bacalaureatului 2019 şi nici măcar la următoarele două sesiuni.

Citeste mai mult: adev.ro/ptys1v

Politica