joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cum ne protejăm pielea în sezonul estival 

Sezonul estival a început și noi de abia așteptăm să ajungem la plajă. Însă, pentru o vacanță reușită și sănătoasă, este important să avem grijă de noi și de pielea noastră

Medicii avertizează că expunerea la soare fără protecţie este cu atât mai periculoasă. Nu există creme de plajă care să blocheze în totalitate radiaţiile ultraviolete (nici chiar hainele nu ne protejează decât în proporţie de 80%), dar produsele existente pe piaţă sunt suficient de bune pentru prevenirea cancerului de piele. Factorul de protecţie solară al cremelor de plajă variază de la 2 la 50+, iar el trebuie ales în funcţie de fototipul pielii, potrivit Adevărul.

Fotoprotecţie maximă pentru roşcaţi

Policlinica Buna Vestire Craiova

Creme cu FPS 50+ ar trebui să folosească mai ales persoanele blonde, roşcate ori şatene, cu ochi verzi sau albaştri. Bronzarea este posibilă chiar şi după aplicarea acestor creme, dar ea se face într-un timp mai îndelungat. Pe măsură ce pielea se bronzează, poate fi aplicată o cremă cu fotoprotecţie mai scăzută. Copiilor le este, de asemenea, indicată o cremă de plajă cu fotoprotecţie maximă. Expunerea neprotejată la soare în copilărie creşte riscul de a face cancer de piele la maturitate, au semnalat mai multe studii de-a lungul timpului. Nu în ultimul rând, persoanele cu multe aluniţe ar trebui să folosească o cremă cu factor de protecţie foarte ridicat şi să meargă la medic dacă observă că aspectul aluniţelor s-a modificat.

O altă informaţie de care ar trebui să se ţină cont înainte de a cumpăra o cremă de protecţie solară este ca ea să ofere protecţie atât împotriva radiaţiilor ultraviolete de tip A (UVA), cât şi împotriva celor de tip B (UVB), menţiune care ar trebui să existe pe etichetă.

Medicii dermatologi recomandă pentru pielea uscată loţiune, iar persoanele cu ten gras, acneic trebuie să folosească produse speciale. Persoanele cu alergii la diverse produse de îngrijire ale pielii trebuie să aleagă creme de fotoprotecţie care să nu conţină acid paraaminobenzoic sau parfum, aceste substanţe fiind adesea implicate în producerea reacţiilor alergice.

Cremele şi loţiunile fotoprotectoare nu se aplică după ce am ajuns pe plajă, ci cu 20 de minute înainte de a ieşi din casă. O altă regulă importantă este să nu combinăm produsele de machiaj cu crema, pe de o parte, pentru că aceasta din urmă va fi mai puţin eficientă, iar pe de alta, pentru că amestecul favorizează apariţia acneei.

Ochelarii de soare protejează de cataractă

Radiaţiile ultraviolete sunt periculoase nu doar pentru piele, ci şi pentru ochi. Ele cresc riscul de cataractă (opacifiere a cristalinului) şi predispun ochii la degenerescenţă maculară senilă, cauza principală de orbire la vârsta a treia. Cele mai periculoase pentru vedere sunt radiaţiile UVB, însă nici razele UVA nu sunt complet inofensive.

Ochelarii de soare ar trebui să ofere o protecţie de 99% împotriva razelor UVB şi de cel puţin 95% – de radiaţiile UVA. Pe eticheta unor ochelari de calitate, care protejează vederea, ar trebui să se regăsească aceste informaţii. Cel mai sigur este să cumpărăm ochelarii din magazinele de optică medicală, pentru că este puţin probabil ca cei ieftini, de la tarabă, să aibă filtre UV.

Cum se alege factorul de protecţie solară

fototip 1 – copii, persoane cu piele sensibilă, cu piele foarte albă, păr roşcat, ochi albaştri, pistrui, care nu se bronzează niciodată – protecţie foarte ridicată (50+)

fototip 2 – persoane cu păr blond, ochi căprui, care se ard şi se bronzează cu dificultate – protecţie foarte ridicată (50+) f

ototip 3 – persoane şatene, cu ochi căprui, care se ard uneori şi se bronzează – protecţie moderată (20-30).

Politica