vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Razii în sute de trenuri şi staţii CFR

În perioada 15 mai – 14 iunie 2019, poliţiştii au fost prezenţi în 195 de gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale, pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea respectării legii şi pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor. Au acţionat în peste 3.800 de trenuri de călători şi au patrulat în peste 1.800 de staţii de cale ferată, pentru a se asigura că oamenii ajung cu bine la destinaţie.

În urma acestei acțiuni, au fost depistate 32 de persoane urmărite naţional şi internaţional, precum şi 40 de minori lipsiţi de supraveghere, care au fost redaţi familiilor sau internaţi în centre de plasament.

Tot în acestă perioadă, poliţiştii de la transporturi au desfăşurat 83 de acţiuni pentru prevenirea furturilor, contrabandei şi a migraţiei ilegale, precum şi pentru verificarea legalităţii activităţilor de comerţ şi taximetrie, în zona gărilor, porturilor şi aeroporturilor. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au întocmit 284 de dosare penale în care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi tragerea la răspundere a celor responsabili. Poliţiştii au identificat 363 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, 114 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict. De asemenea, poliţiştii au ridicat 44.000 de ţigarete, în valoare de 24.000 de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cadrul dosarelor penale instrumentate, poliţiştii au efectuat 43 de percheziţii domiciliare, fiind confiscate bunuri în valoare de peste 1.000.000 de lei.

Au fost reținute 40 de persoane iar pentru 4 dintre acestea instanţele de judecată au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar faţă de 12 a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. În această perioadă, poliţiştii de la transporturi au aplicat 694 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 430.000 de lei, celor care au încălcat normele în vigoare. De asemenea, au confiscat bunuri în valoare de aproape 150.000 de lei.

Politica