luni, decembrie 9, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova. Expoziția de pictură, „Lumina Craiovei de … odinioară”, la Biblioteca Aman

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează miercuri, 5 iunie 2019, începând cu ora 16:00, în Galeria de Artă “Aman”, vernisajul Expoziția de pictură “Lumina Craiovei de … odinioară”. Lucrările expoziției au fost realizate de artistul Mircea Ghiorghiu și provin din colecția privată a soților Ștefan și Daniela Silaghi din București. Expoziția poate fi vizitată până la finalul lunii iunie 2019.

Am avut onoarea și mulțumirea de a-l cunoaște, de ai asculta ofurile, de a-l vedea când creiona proiecte sau când desăvârșea picturi de mult uitate. A fost un artist; un neconvențional. Nu a acceptat niciodată să fie sluga nimănui. A trăit și a muncit pictând, împărtășindu-și talentul prin picturi și icoane expuse și colecționate de cunoscători de artă din Germania, Italia, Statele Unite ale Americii, Franța, Japonia, Danemarca, Norvegia, Elveția și nu în ultimul rând România. Am reușit, după mulți ani, să descifrez lucrările lui Mircea Ghiorghiu. Am reușit să sparg, după mii de minute petrecute în fața tablourilor lui, secretul pictorului Mircea Ghiorghiu. Iubea lumina așa cum ar trebui să o iubim noi toți, cu respect, bunăvoință și cuvioșenie. Iubea Craiova așa cum ar trebuie să o iubim noi toți, cu amintirea copilăriei, tinereții, a momentelor frumoase pe care le-am parcurs, precum și cu măreția clipelor de succes personal, familia, colegii, împlinirile personale sau prietenii și aura lor frumoasă. Pictorul Mircea Ghiorghiu a plecat fără să-și mărturisească secretul. Toți vom pleca, mai devreme sau mai târziu, acolo, sus. Am jurat să-i păstrez secretul până când voi ajunge și eu lângă el. Atunci îl vom mărturisi sau poate va fi altcineva care va reuși să spargă secretul, la rândul său”, Ștefan Silaghi.

Mircea Ghiorghiu s-a născut la Craiova în 10 mai 1953 și a urmat cursurile Liceului de Artă “Marin Sorescu” din Craiova sub coordonarea profesorului de pictură Ilie Marineanu. Mircea Ghiorghiu a fost întotdeauna loial propriilor căi de analiză a fenomenelor, în cuantumul lor. El ne înfățișează, prin lucrările sale, sufletul său. Chiar dacă răscrucile vieții se repetă ritmic, asemenea evenimentelor primordiale, viața continuă veșnic, iar licăririle de speranță apar mereu în destinele noastre. Toate acestea ne determină să ne urmam calea. Mircea Ghiorghiu a murit în 27 noiembrie 2003.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu am dalta pentru a ciopli în piatră, dar pot picta orice clădire pe care noi am ridicat-o. Dacă mă înțelegi, poate, vreodată, arată prietenilor noștri ce e mai frumos pe lume: lumina Craiovei de odinioară și credința zugrăvită în icoanele mele”, Mircea Ghiorghiu.

Politica