vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltenia Salsa Fest. Cursuri de dans, petreceri şi o competiţie naţională, în weekend, la Craiova

Lumea dansului va fi la Craiova, în acest sfârşit de săptămână. Cea de-a patra ediţie a Oltenia Salsa Fest începe astăzi. Până pe 15 aprilie, iubitorii dansului, mai mult sau mai puţin pricepuţi, vor avea ocazia să înveţe noi mişcări pe ritmuri latino- salsa, bachata şi nu numai – de la profesionişti desăvârşiţi. În plus, Latin Fever Cup, competiţie destinată dansatorilor de salsa are loc în acest an, în care devine un concurs naţional, la Craiova.

Oltenia Salsa Fest este un eveniment organizat de Dynamyk Dance Studio. Vor fi două zile de workshop-uri susţinute de cei mai buni instructori din ţară şi trei seri de petreceri. În plus, din Franţa, Dondo Issa şi Nadjet vin să facă demonstraţii de kizomba. Marea surpriză a acestei ediţii sunt Jorge şi Maria, din Mexic, multipli Campioni Mondiali la Salsa on2 couple division, şi dubli Campioni Mondiali la Team Division.

“Ne dorim să punem Oltenia pe harta dansurilor latino. Şi cred că acest lucru a început să se vadă. Am ajuns deja la ce-a de-a IV-a ediţie a festivalului. Anul acesta avem alături dansatori profesionişti din ţară, dar şi din afara graniţelor. Promitem show-uri incendiare. Vom avea concurs Jack and Jill cu premii, dar şi multe alte surprize”, a precizat, pentru “Jurnalul Olteniei”, Vali Preotu, managerul Dynamyk Dance Studio.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei mai buni dansatori se vor întrece la Latin Fever Cup, competiţie ce are loc tot la Craiova, în cadrul Oltenia Salsa Fest, şi care, din acest an, este una naţională. Până acum 20 de perechi de dansatori s-au înscris la concurs.

“Este o competiţie care a debutat acum trei ani, un proiect pornit din iniţiativa a patru şcoli care au dorit să crească nivelul dansatorilor de salsa din ţară şi au organizat această competiţie – Latin Fever. Iniţial, a fost în patru judeţe, iar începând din acest an a devenit naţională”, ne-a declarat Vlad Laurian Dumitrescu, instructor de dans la Salsa Encanto.

Atmosfera la petrecerile din cadrul Oltenia Salsa Fest va fi întreţinută de cunoscuţi DJ din domeniu, iar George Dice şi Roxana Florea vor susţine concerte live.
Cei care nu au reuşit încă să obţină abonamentele pentru a participa la workshop-uri şi petreceri, o pot face şi la intrare.
Festivalul debutează în această seară, la ora 20 şi are loc la hotel Lido.

Politica