sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Meciul cu Viitorul, decisiv pentru Europa! Scenariul care dă fiori!

După ce au dat cu piciorul la Cupă și campionat, oltenii riscă să piardă și trenul spre Europa.

Cât a avut șanse la trofeele interne, CSU a dat-o înainte cu „bătălia pentru titlu” și „bătălia pentru Cupă”. Săptămâna de-a trecut i-a desumflat pe olteni, care au obținut doar un punct în campionat, din derby-urile cu FCSB și CFR Cluj, și au fost bătuți acasă de Viitorul lui Hagi, cu 2-1, în manșa întâi a semifinalelor Cupei României, în primul joc din ultimii doi ani în care au întâlnit o echipă de play-off în competiția knock-aut.

Săptămâna patimilor oltenilor, venită prea devreme, a schimbat cât ai bate din palme și discursul conducătorilor în privința obiectivului echipei. Sorin Cârțu, președinte de puțină vreme la formația alb-albastră, a declarat imediat după eșecul de pe Arena Națională cu FCSB: „Craiova este în grafic în ceea ce și-a propus, pentru că la începutul campionatului s-a fixat drept obiectiv al echipei să joace în cupele europene. Ne-am angrenat în lupta pentru titlu pentru că s-a ivit această posibilitate”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Problema e că și obiectivul fixat la începutul sezonului e în pericol, ce-i drept dacă prinde contur un scenariu apocaliptic. În Europa merg patru echipe: primele 3 din campionat și câștigătoarea Cupei României. În întrecerea knock-aut se prefigurează o finală Astra – Viitorul, ambele formații învingătoare în primele manșe din semifinale. Dacă giurgiuvenii vor ridica trofeul, vor reprezenta România în Europa. Craiovei nu-i rămâne decât să se bată pentru locul 3 în campionat pentru a juca în preliminariile întrecerilor continentale. Însă și poziția a treia este în pericol, după ultima rundă disputată în weekend. Pentru că CSU Craiova a remizat acasă cu CFR Cluj, iar Viitorul s-a impus cu 4-1 la Giurgiu și a venit la 4 puncte în urma oltenilor.

În această situație, meciul de pe 13 aprilie, de la Ovidiu, se anunță vital pentru obiectivul fixat de conducerea clubului în vara anului trecut și anunțat de Cârțu în această primăvară. CSU are și varianta egalului pentru a menține distanța față de Viitorul, singura formație care amenință poziția a treia a juveților și implicit participarea în Europa. Deci, în ultimele runde, pentru a juca în Europa, oltenii trebuie să apere poziția a treia, iar dacă, în vreun fel ori altul o pierd, să se roage să nu câștige Astra Cupa.

Play-off – etapa 4

CSU Craiova – CFR Cluj 0-0

Astra – Viitorul 1-4

FCSB – Sepsi 2-0

Clasament

1 CFR Cluj 4 3 1 0 5-1 37

2 FCSB 4 3 0 1 8-4 34

3 CSU Craiova 4 2 1 1 4-3 30

4 Viitorul 4 2 1 1 6-3 26

5 Astra 4 0 0 4 1-8 21

6 Sepsi 4 0 1 3 1-6 20

Etapa 5

Viitorul – CSU (sâmbătă, ora 21:30)

CFR Cluj – FCSB (duminică, ora 21:00)

Sepsi – Astra (luni, ora 21:00)

Politica