Adolescentul din Gorj dispărut de acasă, găsit în Gara Caracal

Adolescentul din Gorj dispărut de acasă, găsit în Gara Caracal

Băiatul în vârstă de 15 ani, din localitatea gorjeană Fărcăşeşti, plecat de acasă joi seara după o ceartă cu părinții, a fost găsit luni în gara din Caracal.

Poliţiştii i-au chemat părinţii care au venit să-l ducă acasă. Potrivit reprezentanţilor IPJ Olt, Ciprian Gabriel Gugu a fost identificat de polițiștii din Caracal, luni, în jurul orei 13.30. Băiatul a fost audiat pentru ca polițiștii să afle în ce condiții a ajuns acolo și ce a făcut în ultimele patru zile. Tânărul de 15 ani a fost dat în urmărire naţională, după ce joi a dispărut în condiţii suspecte de acasă, având în vedere că nu a mai plecat de acasă niciodată şi nici nu a creat probleme până acum părinţilor. Mama băiatului susţine că i-a interzis să meargă la fotbal, la antrenamente, pentru că obţinuse o notă slabă la simularea Evaluării Naţionale. Femeia spune că Ciprian are rezultate foarte bune la învăţătură.

„Suntem prin pădure, îl căutăm peste tot. A luat o notă mică la simulare, nu era supărat pe tema asta, deoarece nu se trec în catalog şi nu îl afectează cu nimic. Luase un 4 la matematică. La română luase peste 9, are numai 9 şi 10 la şcoală. A fost afectat că, în ziua respectivă, joi, i-am luat telefonul şi i-am spus să nu meargă la Rovinari, nu l-am lăsat să plece la antrenamentele de la fotbal. Să vină acasă, că nu se întâmplă nimic. A venit de la şcoală, mi-a povestit ce s-a întâmplat, ne-am certat de i-am luat telefonul, i-am spus să nu plece niciunde. Nici măcar nu am apucat să văd pe unde a ieşit. Eu am probleme de sănătate şi am fost în spital când a fost simularea. Profesorii mi-au spus să stau liniştită, că nu se trec în catalog. I-am spus ca pedeapsă, duminică era ziua lui, pe 17, nu o să-i fac ziua, dar eu fiind în spital, soţul i-a făcut-o, deci nu l-a pedepsit nimeni. Se înscrisese la Liceul Militar în Craiova”, a declarat, Elena, mama adolescentului de 15 ani, citată de Mediafax. Ciprian face parte din echipa de fotbal Jiul Rovinari.