vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fostul angajat al CE Oltenia, care şi-a înjunghiat în decembrie soţia în faţa Policlinicii Motru, s-a sinucis în penitenciar

Fostul angajat al Complexului Energetic Oltenia, Constantin Şchiopan, care, în luna decembrie a anului trecut, şi-a înjunghiat soţia cu mai multe lovituri de cuţit, în faţa Policlinicii Motru, din judeţul Gorj, s-a sinucis, miercuri, în Penitenciarul Târgu-Jiu.

Potrivit Mediafax, bărbatul de 45 de ani, din judeţul Mehedinţi, a fost arestat preventiv în data de 7 decembrie, anul trecut, şi fusese transferat, săptămâna aceasta, de la Penitenciarul din Craiova, la cel din Târgu-Jiu deoarece, marţi, a fost prezentat Tribunalului Gorj, la procesul în care era judecat pentru tentativă de omor.

Acesta s-a sinucis, miercuri, surse judiciare susţinând că deţinutul ar fi profitat de de faptul că era singur în cameră, colegul său fiind la instanţă, şi s-a spânzurat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au deschis o anchetă în acest caz, pentru moarte suspectă.

În luna decembrie, bărbatul de 45 de ani, fost angajat al Carierei Roşiuţa, Constantin Şchiopan, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, şi-a atacat soţia cu un cuţit, pe o stradă din municipiul Motru, pentru că femeia ar fi plecat de acasă cu copiii. După ce a înjunghiat-o, acesta s-a rănit cu acelaşi cuţit, martor la întreaga scenă fiind şi fiul celor doi, în vârstă de şase ani.

Politica