miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primarul ALDE din Rovinari se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi

Primarul ALDE al orașului Rovinari, Robert Filip, anunță că se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi, inițiat de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, care a construit primul și singurul metru de autostradă din Moldova. În plus, Filip îi provoacă pe edilii din Turceni, Bâlteni, Drăguțești și Târgu-Jiu să oprească și activitatea pentru 15 minute, în 15 martie, scrie Mediafax.

Robert Filip a declarat că în 15 martie, la ora 15.00, angajații primăriei Rovinari vor întrerupe activitatea și vor lucra 15 minute după program.

„În data de 15 martie 2019, în mai multe localități din România se va protesta, timp de 15 minute, sub titulatura «15 minute de grevă generală. România vrea autostrăzi». Întrucât în Gorj nu avem nici măcar un drum expres, fapt care îngreunează prezența investitorilor și dezvoltarea economică a județului, am decis, în calitate de primar, împreună cu angajații Primăriei și cu o parte dintre consilierii locali, să ne alăturăm și noi protestului din 15 martie. În acest context, provoc primarii localităților situate pe traseul drumului european 79, propozabil a deveni drum expres, să se alăture protestului desfășurat la nivel național și să cerem împreună alocarea de fonduri pentru construirea drumului expres care să lege Gorjul de aeroportul din Craiova și de autostrada ce urmează a se construi între Pitești și Craiova. Sper într-o reacție pozitivă din partea primarilor din Turceni, Bâlteni, Drăguțești și Târgu Jiu. O să rog și toți privații din orașul Rovinari, ca să fie tot orașul în grevă, nu doar Primăria. Vom susține toți aceeași cauză”, a declarat Robert Filip, primarul orașului Rovinari.

Policlinica Buna Vestire Craiova


Mai mulți oameni de afaceri au anunțat că se alătură demersului.

Politica