vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cupa deschide sezonul de primăvară, la Mehedinți

După o pauză de 3 luni, fotbalul județean din Mehedinți se reia la sfârșitul acestei săptămâni, cu sferturile de finală ale Cupei României.

În Adunarea Generală, de săptămâna trecută, AJF Mehedinți a stabilit datele de desfășurare ale părții a doua din cadrul campionatului județean. Astfel, sezonul de primăvară se reia cu sferturile de finală ale Cupei României, fază în care s-au calificat, în urma meciuriule disputate toamna trecută, în turul secund al competiției, șase echipe de liga a IV-a și două de liga a V-a. Conform tragerii la sorți, cele patru jocuri eliminatorii se joacă, duminică, după următorul program: Inter Crăguiești – Recolta Dănceu, Știința Broșteni – CS Strehaia, Viitorul Cujmir – Viitorul Șimian și AS Obârșia de Câmp – Pandurii Cerneți. Semifinalele competiție vor avea loc, în dublă manșă, pe data de 10 martie (turul), respectiv 17 martie (returul). Finala Cupei României – faza județeană Mehedinți este programată pe 8 iunie, după încheierea campionatului, care se reia pe 23 martie, cu etapa a 11-a, prima a returului. Patru echipe sunt angrenate în lupta pentru promovare, iar distanța dintre contracandidate este foarte mică. Astfel, Recolta Dănceu a intrat în iarnă de pe primul loc, cu 28 de puncte, fiind urmată de CS Strehaia (27 puncte), Viitorul Șimian (26 puncte) și Pandurii Cerneți (26 puncte). Locurile 5-6, ocupate de Decebal Eșelnița (17 puncte) și Dierna Orșova (15 puncte), sunt la mare distanță și nu pot emite pretenții la titlul județean, a cărui finalitate este barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Acesta este programat să se dispute pe data de 15 iunie (turul), respectiv 23 iunie (returul).
FRF a stabilit deja împerecherea județelor, iar campioana de la Mehedinți va întâlni reprezentanta Gorjului, unde pentru primul loc luptă Știința Turceni, Vulturii Fărcășești, Petrolul Bustuchin și Gilortul Târgu Cărbunești.

Cupa României – sferturile de finală

Policlinica Buna Vestire Craiova

Duminică, 3 martie
Inter Crăguiești – Recolta Dănceu, ora 11:00

Viitorul Cujmir – Viitorul Șimian, ora 11:00

Știința Broșteni – CS Strehaia, ora 14:00

AS Obârșia de Câmp – Pandurii Cerneți, ora 14:00

Liga a IV-a, Clasament

1. Dănceu 11 9 1 1 36-11 28
2. Strehaia 11 9 0 2 26-9 27
3. Șimian 11 8 2 1 41-4 26
4. Cerneți 11 8 2 1 34-13 26
5. Eșelnița 11 5 2 4 25-12 17
6. Orșova 11 5 0 6 17-23 15
7. Pristol 11 3 2 6 18-32 11
8.Vânju Mare 11 3 1 7 11-36 10
9. Salcia 11 3 0 8 17-23 9
10. Obârșia 11 2 0 9 13-27 6
11. Tr. Severin11 1 3 7 15-31 6
12. Cujmir 11 1 3 7 13-52 6

Etapa a XII-a (23 martie)

Recolta Dănceu – Viitorul Cujmir
Decebal Eșelnița – CS Strehaia
Victoria Vânju Mare – Pandurii Cerneți
Dierna Orșova – AS Obârșia de Câmp
Dunărea Pristol – Inter Salcia
AS Turnu Severin – Viitorul Șimian

Liga a V-a, Clasament

1. Crăguiești 11 9 1 1 42-20 28
2. Vânători 11 6 2 3 39-32 20
3. Florești 11 5 4 2 26-15 19
4. Gârla Mare 11 6 0 5 37-30 18
5. Căzănești 11 5 3 3 27-22 18
6. Broșteni 11 5 2 4 28-22 17
7. Oprișor 11 5 2 4 27-23 17
8. D. Hinova 11 4 1 6 25-27 13
9. Vrata 11 4 0 7 21-29 12
10. Bistrița 11 2 3 6 22-30 9
11. Dârvari 11 3 0 8 30-42 9
12. ASG Hinova 11 3 0 8 22-54 9

Etapa a XII-a (24 martie)

Inter Crăguiești – Viitorul Florești
Voința Oprișor – Real Vânători
Voința Vrata – AS Dârvari
Avântul Bistrița – Unirea Gârla Mare
AS Ghiciulescu Hinova – Știința Broșteni
Coșuștea Căzănești – Dunărea Hinova

Politica