vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

EDITORIAL: ŢIGANIADA – SEZONUL DE PRIMĂVARĂ. DESPRE LATURA PREA ÎNTUNECATĂ A FIINŢEI UMANE. DUPĂ C.C.R., ŞI JUSTIŢIA S-A ÎNSCRIS ÎN P.C.R.

N-am scris, şi nu voi scrie niciodată, despre persoanele fizice din căpiata noastră politică, pentru că nu persoanele fac politica, ci ,,neşte indivizi” ascunşi sub partidele scut şi ghioagă. La noi, singurii români care-au fost judecaţi pe persoană fizică au fost Mihai Viteazul, Al. Ioan Cuza şi N. Ceausescu, restul ,,sunt partidul”, că ei sunt partidul şi nu poți să judeci ,,partidul” pentru păreri politice, dar ,,ei au extins” şi ,,fură”, distrug şi jecmănesc ,,politic”.

Primul, M. Viteazul, oltean, a greşit că, după ce i-a unit pe toţi într-o ŢARĂ, i-a ,,legat de pământ” pe locuitori şi a crezut că toţi din lumea lui de atunci, aliaţii şi ai lui, joacă cinstit.

Al doilea, la fel, a uitat că ,,interesul poartă fesul”, şi i-a supărat tot pe ai lui. Iar Nicolae Ceauşescu, prea încrezător în ,,poporul său”, n-a ţinut cont de duşmanii pe care şi-i făcuse, în interior şi afară, pentru binele poporului, care era rău (binele, nu poporul), dar nu poţi să-ţi amăgeşti poporul cu suta de lei. Culmea este că nu l-a ajutat (suta de lei), deşi el nu minţea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Spre deosebire de zilele noastre, când minciuna e cât casa, căci suta pe care mi-o dai, cu întârziere, ca la milog, e egală cu zero, acum, din cauză de inflaţie, robor (cine e robor ăsta domne, hai să-l înscriem în partid), etc., chestii de economie de piaţă greu de priceput partinic, că pe persoană fizică se ştie, si de robor, şi de inflaţie, şi de…

Dar nu despre asta vroiam să scriu azi, ci despre două obsesii ale mele. Prima e aceea că niciodată nu voi mai crede în politicienii şi politica de după ..89 (în cea de dinainte, vorba lui Dan Deşliu, chiar am crezut), atâta timp cât cinci milioane de români, printre care şi fiica mea, şi-au luat lumea-n cap, că-n România nu mai puteau trăi (mureau de foame că, nu tu serviciu, nu tu, măcar, sperante…nu-mi ies din minte întrebările zilnice ale fiicei mele: tati, ai bani?).

A doua obsesie e aceea că, pe mine, pensionar român, dupa 44 de ani de muncă, mă minţi, tu stat român, că-mi dai 100 de lei, fără să-mi spui că, după ce mie mi-ai dat o pensie de rahat iar altora le-ai dat una ,,specială”, mi-o dai şi pe asta (suta de lei) peste un an şi, să vezi ce fericire, mai îmi dai peste trei ani încă o sută. Astea două obsesii ale mele constituie culmea cinismului politic actual, aplicat vieţilor noastre ,,cu rânjetul pe buze”, ,,fiindcă pot”, datorită nouă. Nu cred că trebuie să vă mai spun că, la prima obsesie, cea cu fiica-mea, devenită, împreună cu alți amărâți, 4.999.999 de români, ,,diaspora”, sunt urmăriţi şi sancţionaţi ,,ca hoţii de cai” (vezi 10 august şi jandarmeria esoterică), iar eu şi cei 4.999.999 de pensionari, suntem batjocoriţi, că-i încurcăm că încă mai existăm, adică, bă voi nu mai muriţi odată!

La noi, încet-încet, Puterea Legislativă, adică acea putere ,,aleasă” de amărâți, a luat locul Puterii Judecătoreşti dar, Istoria ne învaţă că, atunci când Puterea nu este îngrădită de Justiţie, se ajunge la autodistrugere! Suntem pe aproape! Căci Ţiganiada-sezonul de primăvară, continuă. Nu mai ştiu ce să vorbesc, nu mai ştiu ce să tac! Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac! Dar ce fac? În primul rând fac din români ,,carne de tun(uri).

Vorba Gabrielei Gheorghişor, deşi ea se referea la cu totul altceva, ,,trăim într-o lume spectrală, ca a facebook-ului, unde toți suntem nemuritori. Am o senzație stranie când facebook-ul îmi amintește că ar trebui să spun „La mulți ani” unor oameni care împlinesc o vârstă, iar ei, de fapt, nu mai împlinesc nimic, fiindcă au murit.” Cam aşa e şi cu promisiunile electorale din ultimii 30 de ani. Nu-s ,,neşte dobitoci”, cum zicea prof. meu Al. Piru? Problema nu e, însă, ce facem cu ei, după ce ne-au mâncat, ci că, nu mai e chiar nimic de făcut, pentru că, după ce-ai murit, ce să mai faci? Aici e tragedia, aici e amarul acestui popor de care-I doare undeva pe toţi.

Folosesc, precum vedeţi, o mulţime de idei concrete când e vorba de fapte şi multe idei abstracte, când e vorba de oameni care, la noi, nu mai sunt, poporul a devenit ,,mase”, politicienii au devenit ,,partide”, alţii au devenit, instituţii, agenţii, etc. dar mi le asum, spre a scăpa de povara şi tentaţia concretului din trecuturi şi din prezent (era să zic prezenturi că, la noi, fiecare e cu prezentul lui, după cum i-a cântat cucul, dar şi partidul, căci, încă, ,,partidul e-n toate, e-n cele ce sunt/, şi-n cele ce mâine vor râde la soare/, spre a îndemna la idei despre viitor, ca parte a istoriei, căci în fiecare zi, că suntem cinicii, că suntem proştii, suntem istorie. Trist este că istoria viitorului doare mai mult decât istoria prezentului şi, mult mai mult decât istoria trecutului. Dar cine să ne-nţeleagă (şlagăr, al lui Gică Petrescu)! că ,,ne-a bătut şi soarele şi vântu/ si cu nori de pulbere pământu! (Maria Lătăreţu)?

,,România, trezeşte-te!”. ,,Deşteaptă-te, române!”.

Politica