joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Raită prin viață – De ce vorbește Președintele?

În unele editoriale, mai demult, mă întrebam de ce tace Preşedintele, mai ales că tăcerea lui provoca, parcă, mai mult zgomot politic decât desele ieşiri la rampă, pe diverse subiecte. Acum, reluându-şi intervenţiile pe temele fierbinţi, ba chiar incendiare, multe, în alt ton/stil decât cel cunoscut, mărturisesc, sincer, că sunt surprins şi, ca atare, întreb şi mă întreb de ce vorbeşte Preşedintele, că nu e treaba lui, după cum zic unii (C.C.R., etc), cu câte se-ntâmplă în ţara asta guvernată prost şi nesigur (cu 35 la sută!) de P.S.D. – ALDE, la limita „penalului”, chiar. Părerea mea (vorba lui Radu Vasile – fost premier al României) e că Preşedintele nostru se pregăteşte de alegerile prezidenţiale dar, nu numai. Ca atare, după ce şi-a făcut încălzirea (rebranduirea), şarjând, în stilul caracteristic, ca-ntr-un război clasic, la baionetă, punând la punct/pământ comandanţii inamici, acum, cu arme moderne (echilibru, informaţie, asumare) atacă grosul oştirii adverse uriaşe (câtă frunză şi iarbă). Că pentru asemenea demers îţi trebuie curaj, nu ne mai mirăm, fiindcă, în anii ăştia ca preşedinte (şi alţi câţiva înainte ca primar), a arătat că are. Nu ne mirăm nici de căutarea „războaielor”, pentru că el este un luptător de la natură şi are nevoie de ele. Nu ne miră nici schimbarea stilului de luptă, fiindcă e hârşit în ale politichiei, se vede. Dar a deschide un front masiv de luptă cu adversarii clasici, partidele, Guvernul, C.C.R., Parlamentul şi corupţii ţării, tămâindu-le oştirea şi învrăjbindu-i pe comandanţi, intrând, sinucigaş, în adâncile buncăre ale Societăţii civile spre a o face aliat de nădejde, nu înseamnă doar curaj fără limite, de care ştim că nu duce lipsă, ci şi un mare şi uriaş interes, interesul Ţării şi al Poporului său. Or, în realitatea politică românească, pentru politicianul Klaus Werner Iohanis, singurul obiectiv de mare interes îl constituie alegerile prezidenţiale viitoare spre binele Ţării.

Dacă luăm în seamă declaraţia uşor hazlie cu ieşitul din politică asemeni lui Ion Iliescu şi Traian Băsescu (cu picioarele înainte), dar şi faptul că are dreptul să candideze iar pentru funcţia supremă în stat, nu mă mai întreb de ce a plecat, deja, la luptă. Căci, un prim răspuns ar fi acela că, neavând interese personale, îi pasă de interesul naţional şi luptă (ultima luptă?) ca la cârma ţării să vină un Preşedinte pentru Ţară, nu un nevolnic preşedinte partinic, cum se arată a fi unii ce se vor acolo sus. Un alt răspuns ar putea fi dat doar dacă am şti ce ştie Preşedintele, posesorul informaţiei interne şi externe, ele, informaţiile, jucând cel mai important rol în „războaiele” de tot felul şi de dintotdeauna ale popoarelor ori ţărilor. Cum nu putem şti ce ştie Preşedintele, ne rămâne doar să ne imaginăm că s-ar putea, prin nu ştim ce jocuri politice constituţionale, să intre în cursa prezidenţială viitoare şi-şi macină, de pe acum, pe rând, prezumtivii adversari. Politica e, uneori, ca un joc de şah, iar ca politician, a dovedit-o, e de incontestabilă anvergură. Ieşirea permanentă la atac a actualului preşedinte îi lasă mască pe adversari. („Există nişte decizii, ale nu ştim cui, există un acord politic, al nu ştim cui, există nişte hotărâri ale congreselor partidelor care compun „scena politică” şi, câtă vreme acestea nu se schimbă, noi, profanii, ar trebui să refuzăm acest subiect de discuţie” – se discută în culise). Şi fără replică pe capii de facto ai politicii ţării, ba îi duce spre penibil după „dezvăluirile” sale. Bâlbe pe linie, ce mai!

***
Octav Bibere: Există popoare care îşi trăiesc ţara în mod măreţ, şi popoare care îşi trăiesc ţara când de azi pe mâine, când de azi pe… ieri!
Voltaire: În general, arta de a guverna constă în capacitatea de a lua cât mai mulţi bani de la o parte de cetăţeni, pentru a o da altora.
Radu Timofte (fost director SRI): Tendinţa din ce în ce mai vizibilă a masoneriei de a acapara toate funcţiile importante în stat reprezintă un pericol pentru România.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica