vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

15 oltence ameninţate sau bătute de parteneri. Poliţiştii au emis ordine de protecţie

În mai bine de o lună de la schimbarea legislaţiei privind violenţa domestică, 15 ordine de protecţie provizorii au fost emise de poliţiştii din judeţul Olt.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că este vorba despre cinci astfel de cazuri în Slatina şi de tot atâtea în Caracal, restul fiind înregistrate în mediul rural.

Începând cu data de 28 decembrie 2018, polițiștii care intervin la cazurile de violența domestică pot emite un ordin de protecție provizoriu, valabil cinci zile. Astfel, până în prezent, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au emis 15 ordine de protecție provizoriu în cazurile în care au constatat că există risc ca viața sau integritatea corporală a unei persoane sa fie pusă în pericol”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Legislaţia privind violenţa domestică a fost modificată şi completată (prin Legea 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenţie a poliţiştilor în cazurile de violenţă domestică şi emiterea ordinului de protecţie provizoriu de către aceştia. Astfel, la sfârşitul anului trecut, a fost aprobat şi publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale 46/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti.

De la data de 28 decembrie 2018, poliţiştii pot emite ordinul de protecţie provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecţie a victimelor. Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane. În cadrul intervenţiilor, poliţiştii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor şi pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate.

Ei observă şi adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate şi, dacă se impune, solicită intervenţia echipelor medicale. Informează atât victima, cât şi agresorul, cu privire la drepturile şi obligaţiile lor şi măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situaţiei de fapt. Ordinul prevede şi modul în care poliţiştii trebuie să acţioneze în situaţii speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabileşte dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol. Dacă la două din primele şapte întrebări răspunsul este afirmativ, poliţistul va încadra situaţia ca având un „risc iminent pentru victimă” şi va putea emite ordinul de protecţie provizoriu.

În situaţia în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existenţa unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, poliţistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie provizoriu.

Cu ocazia evacuării temporare din locuinţă, agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să îşi poată lua asupra sa documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă necesitate”, se arată în ordin.

Faţă de agresor, poliţistul, prin ordinul de protecţie provizoriu, poate dispune şi alte obligaţii sau interdicţii, şi anume: păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, faţă de reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliţie a armelor deţinute de acesta.

Politica