joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Singura mină de grafit din România, lăsată de izbeliște

În Gorj zace o comoară îngropată și neexploatată de 25 de ani. Este vorba de singura mină de grafit din țară care stă închisă. Deși străinii fac miliarde de euro din exploatarea grafitului, zăcământul unic de grafit din România este lăsat de izbeliște.

În Baia de Fier, județul Gorj, la câteva sute de metri de Peștera Muierilor, sunt clădirile abandonate ale minei. Din cauza lipsei tehnologiei, dar și a problemelor de administrare, exploatarea minieră a fost închisă.

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, a spus că „Din 2013 până acum, nu a mai fost nimeni interesat”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Foștii angajați sunt siguri că sub pământ se află o comoară neexploatată, care ar putea aduce multe locuri de muncă. Potrivit specialiștilor, mina are rezerve suficiente.

În ultima perioadă, un om de afaceri din județul Bihor s-a interesat de posibila preluare a minei. Acesta ar trebui să ajungă la o înțelegere cu Salrom, proprietara de drept a minei, care zace închisă de un sfert de secol.

„Dumnealui m-a sunat și a întrebat despre cine este proprietar al fostei mine. Ar vrea să vadă pentru început ce mai găsește aici și apoi e posibil să se decidă să investească. În 2013 a mai fost cineva interesat de preluarea minei și de atunci nu s-a mai interesat nimeni. Rezerve care să fie exploatate sunt în continuare acolo, dar e nevoie de investiții serioase pentru a demara un astfel de proiect”, a spus edilul șef al comunei Baia de Fier.

Pe plan internațional se discută tot mai mult de o invenție care ar putea revoluționa secolul XXI. Grafenul a fost creat de cercetători din grafit, interesul pentru acest material fiind mare, însă minele de grafit sunt puține. România ține închisă singura mină de grafit care are rezerve suficiente.

Politica