sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Legea Educaţiei, trimisă de Iohannis înapoi în Parlament

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, s-a arătat surprinsă, joi, de cererea de reexaminare pe modificările aduse Legii Educaţiei trimisă de preşedinte, precizând că are o relaţie de comunicare cu consilierul de stat care a anunţat retrimiterea legii şi că lucrurile puteau fi discutate.
Ecaterina Andronescu a mai precizat că Senatul şi Camera Deputaţilor au obligaţia de a analiza cererea de reexaminare a preşedintelui, iar ministerul Educaţiei va face ceea ce se va decide.
Întrebată dacă ar merge la Palatul Cotroceni pentru discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă, Ecaterina Andronescu a declarat: „De ce să nu merg? Nu am nicio problemă. Eu am pledat tot timpul pentru dialog”.

Ministrul a mai spus că probabil liderii sindicali s-au speriat că o să plece profesorii, precizând însă că dascălii nu au de ce să plece pentru că , în continuare, deficitul este mare la capitolul Educaţie.

Klaus Iohannis a trimis, joi, în Parlament modificările aduse Legii Educaţiei, Administraţia Prezidenţială considerând că schimbările privind reducerea numărului de ore din învăţământul primar, gimnazial şi liceal sunt făcute „din pix”, a anunţat consilierul Preşedinţiei, Ligia Deca.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica