vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Moneda europeană a împlinit 20 de ani

Moneda euro a împlinit 20 de ani, marţi, în prima zi a anului. A ajuns a doua cea mai folosită monedă din lume, dar parcursul şi perspectivele sunt departe de a fi optimiste.

La data de 1 ianuarie 1999, 11 ţări din Uniunea Europeană (UE) şi-au fixat cursurile de schimb, au adoptat o politică monetară comună sub coordonarea Băncii Centrale Europene (BCE) şi au lansat o monedă comună: euro. Pregătirile pentru trecerea la euro începuseră cu aproape un deceniu înainte, când, în decembrie 1991, a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht.

Iniţial, euro a fost o monedă electronică utilizată pe pieţele financiare şi pentru efectuarea de plăţi fără numerar. Bancnotele şi monedele euro au intrat în circulaţie trei ani mai târziu. În 2002, 12 ţări adoptaseră euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia (2001), Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania, care cumulau 302 milioane de cetăţeni. În prezent, euro este moneda a 19 ţări din UE, care cuprind peste 340 de milioane de cetăţeni. Alte şapte ţări au aderat ulterior: Slovenia (2007), Cipru (2008), Malta (2008), Slovacia (2009), Estonia (2011), Letonia (2014) şi Lituania (2015).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, euro este a doua cea mai folosită monedă din lume, după dolar. Doar între ianuarie 2000 şi decembrie 2002, euro a avut un nivel mai scăzut faţă de dolar, iar de-atunci este considerat mai puternic decât moneda americană.

În plus, chiar dacă numărul de ţări se va reduce la 18, din martie 2019, odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, numărul acestor ţări poate creşte. Danemarca foloseşte Mecanismul ratei de schimb II, încă din 1999, aceasta fiind antecamera zonei euro. Bulgaria s-a arătat interesată să adere la Mecanismul ratei de schimb II, deoarece trebuie să iasă din Consiliul Monetar care îi guvernează sistemul bancar. Astfel, monedele celor două ţări, coroana daneză şi leva, sunt legate de euro, fluctuând în funcţie de acesta. Împreună cu acestea, alte aproape 60 de monede sunt legate de euro.

România plănuieşte să adere la zona euro, un an iniţial fiind 2024.

Politica