marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova. Revelion cu Smiley, Sînă și restricții de circulație

De Revelion, craiovenii vor număra secundele rămase până în 2019, pe muzica unora dintre cei mai îndrăgiți artiști ai scenei românești: Adrian Sînă & Band și Smiley, anunță Primăria Craiova, într-un comunicat de presă. Pentru organizarea spectacolului de Revelion, circulația rutieră în zona centrală va fi închisă încă din 29 decembrie.

Reprezentanții municipalității susțin că au pregătit pentru noaptea dintre ani un program special. “Ne bucurăm să putem oferi craiovenilor, în acest an, un show incendiar, în noaptea de Revelion. Protagoniști vor fi artiști cunoscuți, precum Adrian Sînă și Smiley, ale căror melodii sunt fredonate de oameni de toate vârstele, de la copii până la bunici. Scena va fi amplasată pe strada A.I. Cuza, între Universitate și Teatrul Național, iar echipa de organizare, care va monta și pregăti amplasamentul, cu scenă, sonorizare, lumini și trei ecrane, a venit deja în Craiova, pentru a avea suficient timp ca totul să fie perfect la Craiova, în seara de 31 decembrie”, precizează Mihail Genoiu, primarul Municipiului Craiova.

Conform comunicatului de presă menționat anterior, „spectacolul de Revelion va începe luni, 31 decembrie, ora 22.30, pe strada A.I. Cuza, cu recitalul fostului component al trupei Akcent – ADRIAN SÎNĂ & BAND, un artist ce se poate lăuda că are peste 3,5 milioane de fani în întreaga lume și peste un miliard de vizualizări ale pieselor lui. Preț de câteva zeci de minute, acesta va încălzi atmosfera cu cele mai bune melodii ale sale. Prezentat de MC Tom Crângureanu, show-ul de Revelion Craiova 2018-2019 va culmina, spre miezul nopții, cu cele mai bune hituri ale lui Smiley, unul dintre artiștii în vogă ai scenei românești din ultimii ani. „Dragi craioveni, ne vedem în noaptea de Revelion, să trecem în Anul Nou împreună. Cu dans și voie bună, cu multă dragoste și multă muzică. Vă pup”, a transmis SMILEY pe rețelele de socializare, el fiind și cel care va număra, alături de craioveni, secundele rămase până în 2019. Craiovenii care vor alege să petreacă noaptea dintre ani pe străzile din centrul orașului vor avea ocazia și să admire un spectaculos foc de artificii”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru organizarea și desfășurarea spectacolului de Revelion Craiova 2019 circulația rutieră va fi închisă de sâmbătă seara.

„Începând cu data de 29.12.2018, ora 22.00, până în data de 02.01.2019, ora 00.00, se va închide circulaţia rutieră pe str. A. I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Arieş şi intersecţia cu str. Romul;
Începând cu data de 31.12.2018, ora 17.00, până în data de 02.01.2019, ora 00.00, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi: str. Popa Şapcă; str. A.I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Romul şi intersecţia cu str. Unirii; str. Unirii, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza.
În situaţia în care autovehiculele staţionate în zonele restricţionate sau în parcările adiacente acestor zone obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate şi reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere.
Solicităm conducătorilor auto să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.Mulţumim pentru înţelegere”, informează Primăria Craiova.

Politica