vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Femeie cercetată pentru evaziune fiscală

A luat bani din chirie, nu a plătit taxele aferente la stat și s-a ales cu dosar penal. Este cazul unei femei din Drobeta Turnu Severin. La data de 12 decembrie a.c., polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, față de o persoană de 55 ani, din municipiu, constând în aceea că, în perioada iulie – decembrie 2018, aceasta a închiriat o încăpere din locuința sa, unei alte persoane de 37 ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș, obţinând venituri fără a respecta condiţiile legale, prejudicial adus bugetului statului fiind de 1.800 lei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. art.9, alin.1 lit. a din Legea 241/2005. De la începutul anului și până în prezent polițiștii au finalizat 16 dosare penale asemănătoare.

Cercetat pentru tăierea ilegală a 30 de arbori

La data de 12.12.2018, polițiștii Postului de Poliţie Gogoşu au depistat un bărbat de 38 ani, din comuna Vrata, județul Mehedinți, după ce a tăiat ilegal de pe picior un număr de 30 arbori de esenţă salcâm, din pădurea Ocolului Silvic Vînju Mare situată pe raza comunei Gogoşu, județul Mehedinţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor ferestrăul mecanic (drujbă) și materialul lemnos rezultat în urma tăierii ilegale.

Prejudiciul urmează a se stabili ulterior de către organele silvice, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăiere ilegală de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Lg. 46/2008.

Politica