Viceprimarul Severinului, Daniel Cîrjan vrea să aducă un nou cadou celor mici din municipiu. Pentru a încuraja în mod deosebit practicarea sportului în rândul celor mici şi a le crea acestora obişnuinţa de a face mişcare, asigurându-le astfel premisele pentru o dezvoltare armonioasă, viceprimarul Daniel Cîrjan, intenționează să propună consiliului local accesul gratuit al copiilor cu vârsta până în 10 ani la patinoar și la ștrandul municipal de la Schela. Dacă va fi votat, proiectul va intra în vigoare odată cu data de 1 ianuarie 2019: ,,Până acum accesul era gratuit doar pentru copiii sub 7 ani însă am considerat că trebuie crescută limita de vârstă a copiilor care beneficiază de această facilitate pentru că cei mici trebuie stimulați să practice diverse sporturi, sportul însemnând sănătate. Atât înotul, cât și patinajul, contribuie la menținerea sănătății datorită efectelor benefice pe care le au asupra organismului, fiind două dintre sporturile care contribuie cel mai mult la dezvoltarea armonioasă a copiilor. Am luat în considerare la propunerea acestui proiect și faptul că toții copiii sub 10 ani vin însoțiți de către părinți care sunt obligați să plătească contravaloarea biletului, vârsta celor mici însemnând că trebuie să fie în permanență sub supraveghere” a declarat vicele Daniel Cîrjan.
Mehedinți: Viceprimarul Severinului luptă pentru cei mici


Ultima ora
- Investiție verde în Mehedinți: stop deșeurilor plutitoare 13 decembrie 2025
- Parcări de reședință cu plată în Slatina: De ce s-a renunțat 13 decembrie 2025
- Tragedie pe DN 65 lângă Slatina: Un tânăr de 19 ani a murit într-un grav accident 13 decembrie 2025
- Salonul Anual de Artă 2025, eveniment major în Mehedinți 13 decembrie 2025
- Ștefan Hrușcă vine în premieră la Târgul de Crăciun Craiova 13 decembrie 2025
- Tragedie în Gorj: pieton ucis într-un accident violent 13 decembrie 2025
- Protest la Craiova pentru justiție și împotriva corupției 12 decembrie 2025
- Alertă alimentară: Lapte NAN Nestlé retras urgent din magazine 12 decembrie 2025
- Cadouri cool de Crăciun pentru adolescenți 12 decembrie 2025
- Satul oltenesc la Craiova. Tradiții de iarnă 12 decembrie 2025






