vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Covaciu, aurul României!

Etapa Cupei Europei la Judo pentru Cadeți (U18), de la Gyor, a dus medalia de aur pentru severineanca Iasmina Covaciu

La competiția din Ungaria au luat startul 442 de judoka, masculin și feminin, din 27 de țări, iar România a participat cu 43 de sportivi. Cinci dintre ei au urcat pe podium, însă cea mai strălucitoare medalie, de aur, a fost cucerită de Iasmina Covaciu, de la CSM Drobeta Turnu Severin. În limitele categoriei 48 kg, eleva lui Gicu Vasilan a trecut, pe rând, de reprezentantele Olandei, Portugaliei, Serbiei și Ungariei. Suntem mândri că Iasmina a adus singura medalie de aur pentru delegația României. Țara noastră a luat 5 medalii, celelalte 4 fiind de bronz, rezultate prin care ne-am poziționat pe locul 7 în clasamentul general. Iasmina Covaciu e o sportivă de mare valoare și sunt convins că, peste 3-4 ani, va urca pe podium și la Cupa Europei de Seniori, daca va fi la fel de serioasă. În acest an, ea va mai participa doar la Campionatul Național de Ne-Waza, luptă la sol, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, chiar la Drobeta Turnu Severin. Cu această ocazie se va încheia și calendarul oficial din 2018„, a spus antrenorul Vasilan. La Gyor, clubul severinean l-a mai avut în concurs pe Vlad Topală, clasat pe 9 la categoria 90 kg. În Ungaria, una dintre medaliile de bronz obținute de România a fost adusă de strehăianca Ane-Marie Brebinaru (44 kg), sportivă care reprezintă în prezent CSM Deva.

Politica