marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: ,,Popa” Iulian, luat la ,,spovedit” de polițiștii lui Nițulescu

L-a văzut Dumnezeu dar și poliția! Un escroc îmbrăcat în haine preoțești care se folosea de numele Domnului pentru a-și umple propriul buzunar a dat de ,,dracu” la Severin. Concret, falsul popă a fost ,,mirosit” și prins cât ai zice pește de către polițiștii, ajunși deja faimoși, de la Biroul de Ordine Publică al Poliției Drobeta Turnu Severin, unde șef este comisarul șef Mircea Nițulescu, un profesionist desăvârșit.

,,Părintele” Iulian B. în vârstă de 38 de ani din Blaj, județul Alba, un escroc a cărui legătură cu preoția erau doar hainele false a fost săltat de oamenii legii din fața Catedralei Episcopale din centrul Severinului.

Falsul popă a fost dus la ,,spovedanie” nu în fața vreunui preot ci la secția de poliție, la IPJ Mehedinți pentru a spune toate greșelile săvârșite cu voie sau fără de voie. În urma verificărilor, omenii legii s-au crucit. Concret, s-a stabilit că ,,părintele” este un mare păcătos, cu multe fapte ilegale la activ, cea mai relevantă fiind o detenție pentru furt: ,,Persoana în cauză mai are antecedente similare. Cu ceva timp în urmă a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunea de furt. A fost eliberată din penitenciar în cursul anului 2017” ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți comisarul șef Nicolae Lohon.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Apucase să fure, din 2 biserici, 2000 de lei

Potrivit IPJ Mehedinți, la data de 16.11.2018, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin au depistat în flagrant un bărbat de 38 ani, îmbrăcat în haine ce prezentau însemnele personalului clerical, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt din lacașuri de cult. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul este din municipiul Blaj, judeţul Alba și nu figurează în evidenţele Episcopiei Severinului și Strehaiei sau ale Mânăstirii Pâtrunsa, judeţul Vîlcea (de unde se recomanda că aparține), ca fiind preot sau personal clerical. De asemenea, extinzând cercetările s-a stabilit că acesta, în zilele de 15 şi 16 noiembrie a.c., s-a prezentat la două lăcașe de cult din județul Mehedinți, purtând însemnele personalului clerical, unde, sub pretextul că este preot şi profitând de neatenţia personalului administrativ, a sustras diferite sume de bani, rezultate din încasări sau donaţii. Prejudiciul cauzat și estimat initial este de 2000 lei. Faţă de persoana în cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228-229, alin. 1, lit.,,c”, cu aplic. art. 35, alin.1 și art.41 din Codul Penal.

Politica