joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Preţul pâinii ar putea creşte cu 20%

Preţul pâinii ar putea să crească între 15-20% până în decembrie, influenţat de producţia grâului din acest an, care în unele zone ale ţării a fost afectată de vremea capricioasă.

Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, spune că,  preţul la pâine nu s-a modificat de anul trecut, însă  până la finalul anului s-ar putea înregistra o creştere cu 15-20%.

Reprezentantul sindicatelor mai spune că, în România importul de produse congelate reprezintă 3-4% din totalul produselor de panificaţie, ceea ce creează o problemă producătorilor din sector. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, liderul sindicatelor din industria alimentară spune că în România se aşteaptă creşteri de preţ şi la lapte, carne sau legume.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în primele nouă luni din acest an, preţurile cartofilor au crescut cu peste 20%, iar producătorii spun că acesta reprezintă pentru ei „preţul corect”, iar fluctuaţia de preţ este urmarea fenomenelor meteorologice schimbătoare din timpul vegetaţiei.

Tot INS arată că preţurile de consum în luna septembrie 2018, comparativ cu luna septembrie 2017 au crescut 5%. De exemplu, preţul cartofilor a crescut cu 22,41% în septembrie 2018 faţă de decembrie 2017, conservele şi legumele cu 11,89%, laptele cu 2,47%, produsele de morărit cu 2,74%, în timp ce ouăle au scăzut cu 26,19%.

Politica