joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Prima comună cu aeroport din Romania. „La noi n-ar trebui să fie şomeri, fiindcă doar cine nu vrea nu munceşte”

Localitatea Budeşti din județul Vâlcea ar putea fi prima comună din România în care se va
construi un aeroport. Oficialii primăriei locale şi ai Consiliului Judeţean Vâlcea au anunţat
că se lucrează la un proiect pentru construirea unei piste pentru avioane de mici dimensiuni
şi elicoptere.
Primarul de la Budeşti, Ion Vlădulescu, a spus că: „Ideea este de cel puţin 3-4 ani. Ne-am
împotmolit la un moment dat la scoaterea suprafeţei vizate din circuitul agricol. Acum
există o portiţă legislativă. Suntem la faza de elaborare a documentaţiei. Cea mai mare
parte din finanţare cu siguranţă va veni de la Consiliul Judeţean Vâlcea. Va fi amenajată o
pistă pe iarbă pentru avioane, destinate mediului de afaceri, şi o platformă de heliport. Va
fi destinată celor care pot şi-şi permit să ajungă mai repede la Râmnicu Vâlcea pentru că se
ştie despre traficul infernal de pe DN 7”.
Pista pe iarbă va avea 900 de metri lungime şi 60 de metri lăţime, iar documentaţia finală
şi estimarea costurilor ar urma să fie făcute publice în 2019, potrivit Adevărul.
Comuna se află la doar 7 km de Râmnicu Vâlcea. Aproximativ 200 de firme funcționează
în acest moment în localitate și aduc buget local de 500.000 de euro anual.
Primarul a mai adăugat: „Apă curentă este în toată localitatea. Avem în rest canalizare pe
vreo 16 kilometri, ne-ar mai trebui pe vreo 20 de kilometri. În zona industrială sunt
necesari 11 kilometri de canalizare. Cel mai mult ne trebuie gaze. N-am putut să aplicăm
până acum pentru proiecte, fiindcă nu au apărut normele de aplicare la lege, pentru a avea
dreptul noi, ca autoritate, să demarăm licitaţia pentru desemnarea unui operator. Avem
însă iluminat public în toată comuna”.

Politica