joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

RAITĂ PRIN VIAŢĂ: Despre noi – cinismul în politică (3)

Un roman al meu, neterminat din lipsă de timp, începe astfel: ,,Bine mă Fane tată, bine mă amărâtule şi nenorocitule, le terminaşi pe toate, şi nu găsişi de ce să te-apuci decât de politică? Asta ne trebuia nouă acum, politică? Lasă-l Ioană, lasă-l că-nfundă el beşaura. De astăzi să nu mai stea cu mine la masă, auzi?”

Avem ce învăţa şi din cărţi neterminate. Bunăoară aflăm din trei rânduri de cuvinte că politica (despre care se zice că e o curvă) e o ,,meserie”, nu o anume preocupare (la ăia din vest e invers!). Mai aflăm că ea, politica (scuze), ca o meserie de care să te-apuci, e periculoasă, poţi oricând să-nfunzi ,,beşaura”, adică puşcaria. Întâmplarea din cele trei rânduri de început de carte se petrece imediat după ..44, când Ţara nu ştia cu cine şi încotro s-o apuce, că, gata, se terminase cu burghezo-moşierimea, cu hoţii şi bandiţii care sugeau sângele poporului…dar cine era/u Ţara la acea vreme? Scena de mai sus s-a repetat în ..89 dar, cine era Țara în ..89? N-o să ştim niciodată nici de ..44, nici despre ..89.

Aşadar, mai aflăm că, în România, insulă latină într-o mare slavă, ,,cestiunea politică” era apanajul ,,elitelor” şi, dintr-o dată, şi în ..44, şi în ..89, devine ,,un vid de putere”, pe care vid îl ocupă cine poate, cine e mai iute, mai şmecher şi mai …ce să mai spun decât că ..44 şi ..89 sunt bornele sfârşitului politicii normale în Ţara numită România. Pentru că s-a transformat, fenomenul politic, din apanajul sau preocuparea unora care aveau déjà o meserie, aveau déjà o poziţie socială şi tot ce presupune un om al cetăţii, în ocazia de a ,,deveni” la fel a celor ,,oprimaţi”. Dar, e cumva contra naturii politicii să treci din ,,pauperitate” în fruntea bucatelor, acest fenomen marxist-leninist care a bulversat istoria popoarelor şi a ţărilor lor, transformăndu-le în populaţii care suportă consecinţe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ne rămâne cultura (care vine de la cuvântul latin ,,colere”, ce se traduce prin „a cultiva”/”a onora”, şi se referă în general la activitatea umană). Ori, o activitate devine umană în măsura în care ea trece prin suflet şi prin gândire, asa că trebuie să definim cultura drept ,,natura umană”. Dar ea, cultura (chiar şi cea politică), ca mod de înţelegere, se poate defini prin valori (adică idei), norme (adică stări) şi lucruri concrete care derivă din acestea. Ori, de unde? Asa că, pruncul regal numit popor e ca mirosul de iarbă cosită, trecător prin furcile politice. De unde deducţia că, în cultură, pe care n-o avem, analfabeţii de noi, nu avem graniţe naturale şi, cu atât mai puţin, graniţe sociale, şi astfel ajungem la mediocri şi elite.

Însă românii au fost blestemaţi să-şi facă întâi Istoria, abia apoi cultura, care vine din istorie şi care e eternă. Spiritualitatea noastră stă sub semnul istoriei şi eternităţii. Românul spune: ” Vremea vremuieşte şi omul îmbătrâneşte „. Numai omul devine, vremea stă, vremuieşte, de unde vremelnicia ca speranţă. Neagoe Basarab, Dimitrie Cantemir, Lucian Blaga şi Mihai Eminescu mi se par deveniri ale omului din istorie prin cultură, adică dimensiuni ale eternităţii noastre pe treptele desăvârşirii, adică apropierii de Dumnezeu, Creatorul. Şi noi?! Nemic!

Dar, dacă vorbim de elite, trebuie să vorbim şi de mediocri, apoi de sisteme, căci, în accepţia termenului de „elite“, accentul nu cade pe creativitatea lor, nu este vorba de filozofi, poeţi sau pictori geniali, ca în cazul teoriei elite=valori. E vorba de oameni care au poziții proeminente în politică, industrie, armată, biserică, şi care sunt ,,speciali”, nefiind niste vârfuri intelectuale şi morale. Ori, sistemele totalitare şi democratice, că asta e ideea, sunt de dreapta şi de stânga şi, în oricare din ele, elitele sunt dominate/exploatate de mediocri, în masă (poporul psd) sau în grupuri (partidele). În România există cultură şi există elite.

România nu mai e un stat totalitar, dar încă există o puzderie de sisteme mici, totalitare, aşa încât, dacă s-ar simţi nevoia apariţiei din nou a comunismului, acesta ar putea apărea, la noi, în câteva luni, dacă nu a şi apărut déjà. Apariţia unui sistem totalitar are loc în urma plecării elitelor, sau a creșterii realismului lor. Mediocri se scufundă în mediocritate în raport de cantitatea de prostie și lene existentă. O elită atee, adică fără niciun Dumnezeu, adică cinică, va fi disperată de realizarea scopurilor lumești, și se va radicaliza. Comuniştii au fost, parcă, mai consecvenți cu ei înșiși creând statul totalitar. Democraţia actual are impostori violenți, în fapt frustrați avizi de putere, distribuiți democratic în toate taberele. Deci, la nivel de stat nu se pot promova, în aceste condiţii, dragostea și libertatea. Mântuirea e o chestiune privată. Biserica ortodoxă atrage, mai ales, mediocritățile pentru a le da o șansă duhovnicească dar numărul celor Îndumnezeiți e mic. Politicienii români promovează iresponsabilitatea, începând cu ei înșiși. Biserica nu e alterată, încă, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre Stat. El e alterat de mediocri care rareori merg la spovedanie. Fiecare neam îşi are elitele lui iar neamul românesc are, drept elite, mediocritatea. Vorbim de elite, nu de valori, căci valorile nu fac politică. Vorba lui Confucius: Înlăuntrul nostru suntem la fel, cultura e singura care face diferenţa.

Politica