vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

S-au găsit bani pentru Protecţia Copilului

Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat, în cadrul şedinţei extraordinare de miercuri, fondurile necesare pentru pentru acoperirea cheltuielilor cu susţinerea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor pentru persoane adulte cu dizabilităţi.

Alături de rectificarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea pe anul 2018, consilierii judeţeni au votat alte 3 proiecte de hotărâre, care au vizat aprobarea Acordului de colaborare, încheiat între Consiliul Judeţean Vâlcea şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, pentru realizarea proiectului ce va fi depus în cadrul Concursului Naţional „Euroscola 2018 – 2019”, cu tema „Europa pentru noi”; aprobarea Protocolului de colaborare între Ministerul Mediului, Judeţul Vâlcea – Consiliul Judeţean Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea – Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Instituţia Prefectului – Judeţul Vâlcea, precum şi validarea rezultatelor concursurilor organizate în vederea ocupării a 5 funcţii vacante de şef secţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea”, informează CJ Vâlcea.

Politica