Handbalul vâlcean revine în cupele europene!

Duminică, 14 octombrie, de la ora 17:30, SCM Rm. Vâlcea primește vizita celor de la Kastamonu. Partida se va desfășura în cadrul turului secund al Cupei EHF. Biletele pentru meciul de revenire al handbalului vâlcean în cupele europene s-au pus în vânzare de ieri, la casele de bilete de la Sala Sporturilor „Traian”. Dacă stocul nu se va epuiza, tichetele se vor putea achiziționa până duminică, înainte de meci. Prețul acestora este de 10 lei. Oficialii trupei din Vâlcea mizează pe o sală arhiplină la meciul din Cupa EHF. De pe vremea Oltchim- ului nu s-a mai făcut o vâlvă atât de mare în ceea ce privește cererea de bilete. La acea vreme, Oltchim Rm. Vâlcea juca în Liga Campionilor.

Partida din Cupa EHF a picat perfect pentru gruparea din poalele Capelei. SCM Rm. Vâlcea este pe primul loc în Liga Florilor, iar această poziție nu este deloc una norocoasă. După ce în primele patru etape au fost la egalitate de puncte cu CSM București, vâlcencele le-au învins pe vedetele din Capitală, în runda cu numărul 5. Adversara de duminică a vâlcencelor, Kastamonu, se află pe primul loc în campionatul Turciei și vine după o victorie obținută în competiția internă, contra celor de la Osmangazi Bld, scor 36 la 25.

Populare

Recomandări

Petre Daea: Virusul pestei porcine „a călărit Europa”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că virusul pestei porcine...

VIDEO/ Olt. Incendiu la Giuvărăști

Pompierii ISU Olt au intervenit miercuri noapte pentru stingerea...

S-a surpat din nou o porțiune din DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu

Serviciul Rutier din cadrul IPJ Sibiu a informat miercuri...

ANM: Cod portocaliu de ninsori şi viscol, în Gorj și Vâlcea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare...