joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Remiză pentru severinence

ACS Atletic Drobeta s-a întors cu un punct din deplasarea de la Dream Team București și se află pe locul secund în Liga a III-a la fotbal feminin

Dacă în runda inaugurală și-au trecut, la „masa verde”, cele 3 puncte în cont, deoarece adversara Dunărea Giurgiu nu s-a prezentat la meciul de pe Stadionul Termo, severinencele au remizat în etapa a II-a în deplasarea de la Dream Team București. Echipa antrenată de Daniel Ispas a deschis scorul, prin Georgiana Pozmac, în minutul 33 al partidei disputată, duminică, pe stadionul din comuna ifloveană Cernica, iar gazdele au egalat în partea secundă, din penalty, prin Laura Nedelcu. S-a încheiat 1-1 și Atletic Drobeta ocupă locul secund în Seria I a Ligii a III-a la fotbal feminin, cu 4 puncte, aceeași zestre având-o și Dream Team București. Etapa viitoare, severinencele vor întâlni, pe propriul teren, ACS Carmen București. Meciul este programat pe data de 21 octombrie, cu începere de la ora 11:00, pe Stadionul Termo. Până atunci, fetele pregătite de Daniel Ispas vor juca, pe 14 octombrie, în primul tur al Cupei României, cu Juventus Timișoara, în deplasare.

Liga a III-a, seria I, etapa a II-a
Carmen București – Luceafărul Filiași II 14-0
Dream Team București – Atletic Drobeta 1-1
Dunărea Giurgiu – Progresul București 2-6

Policlinica Buna Vestire Craiova

Clasament
1. Progresul 2 2 0 0 13-3 6
2. Atletic 2 1 1 0 4-1 4
3. Dream Team 2 1 1 0 4-1 4
4. Carmen 2 1 0 1 14-3 3
5. Dunărea 2 0 0 2 2-9 0
6. Luceafărul II 2 0 0 2 1-21 0

Politica